Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Un inginer agronom perfect onorabil

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2011

Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu a jignit întregul corp profesional al asistenţilor medicali din România, adică peste o sută de mii de profesionişti, pe care îi consideră, in corpore,  incompetenţi.

Prezentatorul Jurnalului de la ora 12 de la postul de televiziune Realitatea TV a cerut telefonic, duminică, 30 mai, explicaţii domnului Stănescu pentru tragedia petrecută la Spitalul Judeţean Slatina, unde un copil de nouă ani a decedat. Încerând să explice cauzele tragediei, domnul Stănescu a ajuns şi la managerul spitalului, declarând: “managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina este un asistent. Şi nu ştiu câte am spus cu asta. E inadmisibil aşa ceva. Măcar să fi fost un medic. Un medic să fi fost, dar e inadmisibil politic să pui oameni incompetenţi”.

Cu alte cuvinte, simplul fapt că managerul este asistent medical îl descalifică din start, pentru că un asistent medical nu poate fi, în opinia domniei sale, decât incompetent. Dacă nu ar fi făcut menţiunea referitoare la medic, poate am fi înţeles că domnul Stănescu îi consideră pe asistenţii medicali incapabili să fie manageri, pentru că aceştia ar avea nevoie de o pregătire de specialitate pentru această funcţie.

Dar, menţionând că ar fi avut mai mare încredere într-un medic, este evident că Preşedintele Consiliului Judeţean Olt îi consideră pe colegii noştri mai puţin competenţi decât pe medici pentru ocuparea unei poziţii de management la un asemenea nivel, pentru simplul motiv că sunt asistenţi medicali.

Consultând siteul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina constatăm că managerul unităţii este economist. Acest fapt este relevant doar dintr-un punct de vedere. Managerul este de profesie şi asistent medical, dar a ocupat această funcţie în baza studiilor de specialitate. Domnul Stănescu a preferat să treacă cu vederea această realitate, referindu-se la calitatea de asistent medical, ca şi cum simpla calificare de asistent medical presupune, din start, incomptenţă. Dacă managerul ar fi fost doar economist, ar fi fost, în opinia domnului Stănescu, mai puţin incompetent?

Înţelegem din declaraţia Preşedintelui Consiliului Judeţean, Paul Stănescu, că a fi asistent medical este o ruşine, un stigmat al incompetenţei. Asistenţii medicali consideră profesia domnului Paul Stănescu, cea de inginer agronom, perfect onorabilă, iar aceasta nu îl face pe domnul Stănescu incompetent pentru a fi Preşedintele unui Consiliu Judeţean ce gestionează problemele unui întreg judeţ. Respectăm profesia domnului Stănescu şi pretindem acelaşi respect faţă de profesia de asistent medical.

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România solicită în numele membrilor săi domnului Paul Stănescu să îşi ceară scuze public faţă de asistenţii medicali, reprezentanţii unei profesii care cere multe sacrificii, profesionişti care lucrează în condiţii dificile, alină suferinţa multor semeni şi care nu merită să fie jigniţi.

Mircea Timofte
Preşedinte Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.