Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Schimb de informaţii între autorităţile competente în statele UE

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 10 Septembrie 2011

Documentele de studii, diplomele, certificate, declaraţiile pe propria răspundere, etc. ale asistenţilor medicali şi moaşelor din România şi din alte state membre UE vor putea fi verificate direct la autorităţile competente din statele de provenienţă.

Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România va comunica cu organizaţii de reglementare în profesia de asistent medical şi de moaşă din ţări membre ale Uniunii Europene printr-un sistem informatic pus în aplicare la iniţiativa Comisiei Europene.

Proiectul a fost prezentat în România în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Ministerul Educaţiei şi Cercetării unde au participat reprezentaţi ai ministerelor, autorităţilor competente, organizaţiilor profesionale şi de reglementare care au în subordine sau înglobează profesii reglementate prin Directiva 36.

Implementarea acestuia are drept scop punerea în aplicare a prevederilor Directivei 36 privind schimbul de informaţii între statele membre UE, din perspectiva dreptului libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor în cadrul UE.

Schimbul de informaţii va avea loc doar între autorităţi competente pe acelaşi domeniu de activitate. Dacă, de exemplu, un asistent medical din România doreşte să lucreze într-un stat din UE, autoritatea competentă în profesia de asistent medical din respectiva ţară accesează acest sistem informatic, găseşte autoritatea competentă din domeniu în România şi poate solicita orice informaţii referitoare la asistentul medical respectiv. Informaţiile cerute se pot referi însă doar la pregătirea profesională, abateri disciplinare, etc.

În România, în funcţie de datele pe care le caută o autoritatea competentă din alt stat, va răspunde acestor solicitări OAMMR sau Ministerul Sănătăţii Publice.

Proiectul se află în acest moment în fază de proiect-pilot, autorităţile competente din profesiile reglementate prin Directiva 36 trebuie să facă propuneri de îmbunătăţire a acestuia, iar apoi va fi implementat în toate statele UE.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.