Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rolul OAMGMAMR în Strategia de Dezvoltare a Asistenței Medicale Primare

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Noiembrie 2012

Ministerul Sănătății, beneficiind de consultanța specializată a unei organizații olandeze, a elaborat, pentru perioada 2012-2020, o Strategie de dezvoltare a asistenței medicale primare care definește principiile-cheie, scopurile și obiectivele politicii de asistență medicală primară. Accentul este pus în primul rând pe asistența medicală primară în mediul rural și în zonele izolate, scopul fiind îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România prin accesul la servicii de îngrijiri medicale primare de calitate.

Având în vedere că numeroase aspecte ale asistenței medicale primare sunt comune asistenței medicale primare din mediul urban și rural, și că această strategie a fost elaborată într-un context în care nu există o strategie generală de medicină de familie, documentul se referă la problemele privind medicina de familie/asistența medicală primară, în general, și nu se limitează la aspecte privind exclusiv asistența medicală primară din mediul rural.

Conform obiectivelor strategiei, unul dintre organismele cheie în implementarea acesteia, va fi și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Pentru elaborarea și utilizarea ghidurilor clinice pentru medicina de familie, precum și pentru creșterea ponderii medicinei de familie în cadrul studiilor universitare, de rezidențiat și studiilor de formare a asistenților medicali, în 2012, OAMGMAMR va propune modalitatea în care, și în ce măsură, medicina de familie va fi încorporată în curricula asistenților medicali ori predată ca un modul adițional.

De asemenea, OAMGMAMR și Societatea Națională de Medicina Familiei vor analiza nevoile si cerințele Educației Medicale Continue pentru asistenți medicali de familie, și vor propune un plan de EMC dezvoltat în 2013 – 2014 și lansat ulterior.

Pentru creșterea rolului și competențelor în domeniu, în 2012, Ordinul va elabora propria strategie de dezvoltare, profesionalizare și finanțare, cel puțin pentru asistenții medicali de familie.

Comitetul Consultativ de Medicină de Familie reprezintă mijlocul oficial de comunicare și dezbatere între Ministerul Sănătății și factorii de decizie exteriori cu influență în medicina de familie. Pentru punerea în aplicare a strategiei, Ministerul Sănătății va organiza întâlniri periodice ale Comitetului Consultativ de Medicină de Familie și va numi un nou membru în acest comitet, care va reprezenta Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.