Președintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte a participat ieri, 27 aprilie a.c., în format virtual, la o nouă întâlnire a Hub-ului autorităților Statelor Membre ale Regiunii OMS Europa responsabile pentru profesiile de asistent medical și moașă.
Peste 47 de reprezentanți naționali au participat la un schimb de opinii privind importanța integrării științei bazate pe dovezi în programele de pregătire dedicate celor două profesii.
La finalul întâlnirii, dna. Langings, asistentul șef al Biroului Regional pentru Europa al OMS a informat participanții privind agenda următoarelor evenimente regionale respectiv Reuniunea Triadei are urmează a se desfășura în perioada 9-11 mai a.c., Adunarea Mondială de la Geneva de la finalul lunii mai, precum și Comitetul Regional pentru Europa, programat pentru jumătatea lunii septembrie la Tel Aviv. Reprezentantul OMS i-a îndemnat pe cei prezenți să participe sau să transmită contribuția la subiectele aflate pe agendă delegațiilor naționale participante.
Integrarea celor mai bune practici și dovezi reprezintă o direcție prioritară constantă a conducerii OAMGMAMR. În acest context,putem menționa că, prin eforturile comune ale mediului academic, ale autorității de stat și ale reprezentanților organizației noastre, noile protocoale de practică pentru profesie urmează a fi finalizate în acest semestru, având la bază revizuirea sistematică a literaturii de specialitate, precum și ghidurile, recomandările organizațiilor internaționale și ale societăților medicale în materie.