Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rezultatele alegerilor suplimentare la Ordin

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2013

Domnul Marius Petcu a fost ales de Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România Preşedinte de onoare al organizaţiei, iar Doamna Dana Butoi, vicepreşedinte în Biroul Executiv.
Alegerile au avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, şi au fost organizate conform Ordonanţei de urgenţă nr. 144/2008, care precizează că Ordinul are un Preşedinte de onoare, iar Biroul Executiv este compus din patru vicepreşedinţi (art. 51; art. 55; art. 74).

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.