În data de 20 octombrie 2014, dl. Mircea Timofte, preşedintele Ordinului Asistentilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor medicali din România (OAMGMAMR) a participat la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a organismelor de reglementare şi a autorităţilor competente pentru profesia de asistent medical- FEPI.
Evenimentul s-a desfăşurat la Budapesta şi a fost găzduit de către Camera Ungară a Profesioniştilor în Sănătate și a fost moderată de preşedintele FEPI, dna. Dragica Šimunec.
Pentru o fundamentare academică, ştiinţifică, asupra documentelor programatice lansate în consultare, la nivel european, a fost propusă Adunării Generale FEPI, încheierea unui Memorandum cu Facultatea de Asistenţi Medicali şi Moase, Colegiul Royal din Irlanda, ale cărui beneficii au fost prezentate de Dl. Thomas Ghern.
În cadrul acestei reuniuni s-a subliniat importanța unei cooperări întărite cu organisme similare din alte state europene, în eforturile de identificare de potenţiali noi membri, unei flexibilizări a statutului organzaţiei în sensul dezvoltării de parteneriate cu mediul academic (universităţi, institute de cercetare).
În acest context, reprezentantului României i s-a cerut să contacteze Bulgaria pentru identificarea autorităţii competente pentru reglementarea profesiei de asistent medical.
Pentru creşterea vizibilităţii organizaţiei la nivel european, în noul context politic european- un nou parlament european, o nouă comisie, un nou director general SANCO, s-a propus planificarea unor întâlniri ale conducerii FEPI cu noul comisar pe sănătate, dl. Vytenis Andriukaitis, cu directorul general al DG SANCO, precum şi cu membri ai Parlamentului European.
Dl. Theodoros Koutrobas, consilierul politic al FEPI, a prezentat un scurt raport privind paşii strategici necesari în perioada 2014-2015 pentru dezvoltarea FEPI. În cadrul întâlnirii s-a facut o trecere în revistă a evoluţiilor europene recente legate de profesia de asistent medical, în special în contextul noii directive privind recunoașterea calificărilor profesionale. Cu privire la acest aspect, conducerea FEPI a propus elaborarea unui raport privind stadiul implementării Directivei 2013/55/UE, în statele membre FEPI.
Un alt punct cheie al discuţiilor a fost reprezentat de rolul esenţial al fondurilor europene în susţinerea proiectelor şi programelor în domeniu. Conducerea FEPI şi-a exprimat disponibilitatea de a facilita discuţii cu reprezentanţi ai Comisiei Europene pentru identificarea de propuneri care pot reprezenta obiectul unor proiecte eligibile, prin programul Orizont 2020.
În cadrul acestei întâlniri, dl. Mircea Timofte, vicepreședinte FEPI, și-a exprimat aprecierea cu privire la raportul consilierului politic privind paşii strategici necesari în dezvoltarea FEPI. In acest sens, a subliniat importanţa unei mai mari vizibilităţi a FEPI în plan european şi a militat pentru o prezenţă activă a FEPI la întâlnirile asistenţilor șefi guvernamentali- CNO.
Dl. Mircea Timofte a informat membrii FEPI cu privire la întâlnirile cu europarlamentarii români, pe care le-a stabilit pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a creşte vizibilitatea FEPI și de a promova obiectivele stabilite. De asemenea, a prezentat situația actuală a atragerii de fonduri structurale, inclusiv în ceea ce privește conformitatea cu obligația prevăzută în Directiva europeană, privind programul de revalorizare și și- a exprimat acordul cu privire la elaborarea unui raport de implementare a Directivei 2013/55/UE.
Cu privire la acest aspect, dl. Mircea Timofte a recomandat o mai mare implicare în elaborarea actului delegat prevazut la art. 31 din Directiva 2013/55/UE și a subliniat riscul de încălcare a prevederilor Directivei, în cazul unei implementari inadecvate.
Următoarea întâlnire a conducerii executive a FEPI a fost stabilită pentru data de 20 ianuarie 2015.