Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rezultatele Adunării Generale a Consiliului European al Asistenților medicali | 5 noiembrie 2020, format virtual

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 06 Noiembrie 2020

O nouă întâlnire a Adunării Generale a Consiliului European al Asistenților medicali (ENC) a avut loc la data de 5 noiembrie a.c, sub conducerea președintelui organizației, domnul Mircea Timofte.

Evenimentul s-a desfășurat în format virtual considerând circumstanțele excepționale în care se află membrii ENC, determinate de impactul creșterii exponențiale a cazurilor de COVID-19 din ultimele săptămâni.

Și de această dată, ENC a salutat prezența la discuții a prof. Thomas Kearns, directorul executiv al Facultății de asistenți Medicali din cadrul RCSI, prezență care reflect un angajament asumat pentru susținerea academică a activității Consiliului.

După aprobarea agendei  sesiunii prezente, precum și a minutei întâlnirii desfășurate în decembrie 2019 la Budapesta, a urmat raportul activității Președintelui ENC pentru anul 2020. În rezumat, raportul a punctat demersurile pe lângă instituțiile europene de sensibilizare asupra contextului și dificultăţilor cu care se confruntă asistenţii medicali din sectorul sănătăţii, însoțit de un apel pentru protecția adecvată a personalului medical, precum și pentru extinderea iniţiativelor dedicate educaţiei, formării și dezvoltării profesionale continue a asistenţilor medicali inclusive prin creșterea finanțării în domeniu la nivel european. Raportul președintelui a inclus, de asemenea, punctele cheie ale activității ENC în cadrul CEPLIS.

Ultimul punct al raportului a fost reprezentat de pregătirea lansării apelului ENC pentru acordarea a 7 burse pentru asistenți medicali și moașe cu rezultate remarcabile. În acest sens, în perioada următoare, membrii ENC vor constitui comitete de selecție și vor disemina informații privind prcedura pentru depunerea candidaturilor. Acțiunea se înscrie în contextul evenimentelor organizate sub umbrela Anului international al asistențului medical și moașei dar și în marja mai amplă a eforturilor ENC de promovare a importanței eticii și conduitei profesionale și a valorilor care guvernează practica profesională.

Un punct esențial pe ordinea de zi a fost reprezentat de discutarea propunerii de Document de poziție al ENC privind provovările cu care se confruntă asistenții medicali în contextul resurgenței COVID 19. Documentul conține un apel la cooperare întărită, solidaritate în acțiune, spriin pentru creșterea competențelor și garantarea unei protecții adecvate asistenților medicali în lupta împotriva COVID-19. Textul de compromis, rezultat ca urmare a contribuțiilor de reformulare a membrilor ENC, va fi transmis instituțiilor europene în perioada imediat următoare.

Profesorul Kearns a prezentat în cadrul întâlnirii stadiul demersurilor pentru operaționalizarea Centrului European de Excelență în Cercetare. Facem precizarea că OAMGMAMR este membru al Comitetului director al acestei inițiative. Centrul își propune să devină un punct de referință la nivel european în ceea ce privește cercetarea în educația medicală continuă a asistenților medicali, lansând parteneriate de cooperare către mediul academic european și organizații de profil. Centrul a inițiat de asemenea, demersuri pentru a deveni Centru colaborator OMS pentru educația medicală a asistenților medicali din regiunea europeană.

Contribuția profesorului Kearns a fost apreciată de cei prezenți și pentru publicarea recentă a unui articol de specialitate privind revizuirea Codului de etică al ENC și care poate fi consultat accesând link-ul https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33089746/ . Secretariatul ENC va disemina publicația către instituțiile europene într-un efort de creștere a vizibilității organizației în planul de politici europene și va fi transmis la ICN ca și contribuție comună a membrilor ENC la eforturile de revizuire al Codului de Etică al ICN.

O propunere de cooperare pentru dezoltarea unor linii directoare privind utilizarea social media de către asistenții medicali din regiunea europeană lansată de RCSI și prezentată în cadrul întâlnirii a fost extrem de apreciată pentru racordarea la contextul actual în care își desfășoară activitatea asistenții medicali și a primit acceptul de participare la studiu din partea organizațiilor prezente la întâlnire.

Vizibilitatea online a ENC a fost un alt punct de reflecție pentru participanți, OAMGMAMR urmând să sprijine în acest sens ENC în acest domeniu și să asigure în următoarea perioadă acțiuni de îmbunătățire la nivel de design și conținut a website-ului ENC.

Totodată, în cadrul întâlnirii au fost aprobate atât execuția bugetară pentru anul în curs cât și bugetul pentru anul 2021 al organizației, unde valoarea contribuțiilor individuale a fost menținută la nivelul anului 2020 iar sumele rămase neutilizate în acest an urmând să fie raportate pentru anul viitor.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.