Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rezolutia Conferintei Nationale a OAMMR

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2007

La a III-a ediţie a Conferinţei Naţionale OAMMR au participat peste 200 de asistenţi medicali, reprezentând toate filialele teritoriale din România, şi invitaţi. În cadrul Conferinţei au fost prezentate 15 lucrări, elaborate de asistenţi medicali.
Organizatorii evenimentului au solicitat participanţilor să completeze un mini chestionar, care a cuprins cinci întrebări referitoare la tema Conferinţei, Profesia de asistent medical şi profesia de moaşă – profesii liberale. Din analiza răspunsurilor rezultă că peste 90% dintre participanţi au auzit, din diverse surse, de conceptul de profesie liberală. Peste 60% dintre respondeţi spun că s-au gândit să îşi deschidă un cabinet de practică independentă, deşi aproape jumătate dintre aceştia consideră că în acest moment pacienţii nu au suficientă încredere în asistenţii medicali din România, pentru a apela la serviciile asistenţilor medicali liber profesionişti. Printre calităţile pe care trebuie să le aibă un asistent medical pentru a practica independent, dintre cele cinci calităţi prezente în chestionar cel mai des au fost menţionate pregătirea profesională foarte bună, capacitatea de a inspira încredere pacientului şi capacitatea de a fi un bun manager.
La finalul Conferinţei au fost formulate Rezoluţia Conferinţei OAMMR, şi o Scrisoare deschisă către Ministerul Sănătăţii.

Conferinţa Naţională OAMMR
Ediţia a III-a
Gura Humorului 2-5 octombrie 2007

Rezoluţie

Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România avertizează Guvernul României, respectiv Ministerul Sănătăţii că actuala stare de lucruri din sistemul sanitar din România este un pericol la adresa siguranţei şi securităţii pacienţilor. OAMMR, ca organizaţie de reglementare, nu poate garanta că membrii organizaţiei îşi desfăşoară activitatea la standardele cel puţin minime europene, pe care OAMMR le impune, din cauza condiţiilor de muncă şi a managementului defectuos al sistemului sanitar din România. În actualul sistem de sănătate asistenţii medicali nu îşi pot exercita practic profesia pentru care s-au pregătit, şi nu pot pune în practică cunoştinţele acumulate prin participarea la educaţia medicală continuă. Solicităm instituţiilor mai sus menţionate să deschidă un dialog real, interesat şi responsabil cu organizaţiile care reprezintă profesia de asistent medical, deoarece acestea cunosc cel mai bine realităţile din sistem, confruntându-se zi de zi cu proble­mele sistemului. Asistenţii medicali reprezintă peste 60% din personalul angajat în sistemul medical din România, iar o reformă a sistemului de sănătate reală este incompletă fără aportul şi fără consultarea asistenţilor medicali. În situaţia în care condiţiile de muncă din sistemul sanitar nu se vor schimba, în sensul apărării siguranţei pacientului, şi în sensul în care să permită asistenţilor medicali să îşi exercite profesia în condiţii normale, membrii OAMMR nu îşi vor mai asuma riscul de a oferi servicii de îngrijire pacienţilor, dacă nu au la dispoziţie aparatura şi materialele necesare. Aceste lipsuri sunt un atentat la viaţa pacienţilor, iar asistenţii me­di­cali nu vor continua să practice profesia cu riscul de a-şi pierde dreptul de liberă practică.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.