Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Program de completare şi perfecţionare a formării iniţiale pentru aproape 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 01 Septembrie 2014

Aproximativ 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România, absolvenţi ai învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior anterior datei de 1 ianuarie 2007, pot participa, începând din această toamnă, la programul de completare şi perfecţionare a formării iniţiale în vederea îndeplinirii cerinţelor minime de formare prevăzute de directivele europene în vigoare.

Cel mai important efect al acestei măsuri îl reprezintă facilitarea recunoaşterii automate a acestei calificări în statele membre ale UE, atât pe baza certificatului de revalorizare a competenţelor profesionale (la nivel de învăţământ postliceal), cât şi pe baza diplomei de licenţă de asistent medical generalist, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare (la nivel de învăţământ universitar). Un alt obiectiv urmărit este creşterea calităţii serviciilor de îngrijire din sănătate.

Programul va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora. În acest sens, Ministerul Educaţiei Naţionale, şcolile postliceale publice de profil, instituţiile acreditate de învăţământ superior şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pot accesa fonduri europene în termen de 5 ani de la implementare.

Programul de revalorizare a fost elaborat, la nivel naţional, cu sprijinul experţilor Comisiei Europene şi ai statelor membre. Documentul a fost aprobat prin ordinul comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Sănătăţii nr. 4.317/943/2014 şi are avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Sursa www.edu.ro

Descarcă Ordinul 4317/943/2014 Ordin Revalorizare formare 2014

 

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.