Începând cu anul universitar următor asistenţii medicali vor putea să se înscrie la cursuri de completare a studiilor în învăţământul superior, cu durata de doi sau trei ani.
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a încheiat primul parteneriat de colaborare cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, care atestă posibilitatea ca asistenţii medicali membri ai organizaţiei să îşi completeze studiile postliceale cu studii universitare.
Asistenţii medicali vor putea deveni studenţi ai Universităţii “Lucian Blaga” pe baza unui examen, dar vor trebui să îndeplinească şi alte condiţii. Astfel, se pot înscrie la examen asistenţii medicali care au minimum cinci ani vechime şi care sunt absolvenţi ai Şcolilor postliceale care au respectat norma europeană de 4600 de ore.
De asemenea, evaluarea dosarului fiecărui asistent medical va fi făcută individual, pentru a decide în ce an de studii poate fi admis candidatul. Practic, se vor compara curriculele de pregătire din Şcoala postliceală cu cele ale Facultăţii de Asistenţă Medicală, iar în funcţie de rezultate, candidaţii vor fi admişi în anul doi sau trei de studii.
Conform Parteneriatului dintre cele două instituţii, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România va alcătui la nivelul filialelor o bază de date cu asistenţii medicali care doresc să îşi continuie studiile la nivel universitar, şi o va pune la dispoziţia Universităţii, pentru organizarea în condiţii optime a înscrierii la examen. De asemenea, filialele OAMMR vor păstra permanent legătura cu Facultatea de Asistenţă Medicală şi vor facilita transmiterea informaţiilor de interes ca orarul, calendarul examenelor, bibliografie, etc. pentru asistenţii medicali înscrişi pentru continuarea studiilor. Informaţiile de interes vor fi publicate şi în revista OAMMR, Ars medica, şi pe siteul www.oamr.ro.
Universitatea „Lucian Blaga” va organiza şi programe de studii postuniversitare care vor include cursuri de perfecţionare, masterate şi doctorate în domeniul asistenţei medicale. Absolvenţii cursurilor universitare vor avea mai multe competenţe şi vor putea să îşi exercite profesia independent. De asemenea, Parteneriatul mai are drept scop dezvoltarea unor proiecte comune de inovare şi cercetare în domeniul asistenţei medicale şi al îngrijirilor de sănătate, domenii puţin studiate în România.
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a început discuţii şi cu alte Universităţi din ţară dispuse să organizeze cursuri pentru continuarea studiilor pentru asistenţi medicali. Reprezentanţii organizaţiei speră ca până la începutul următorului an universitar să ofere posibilitatea asistenţilor medicali să se înscrie la cursuri de completare a studiilor cât mai aproape de domiciliu.
Parteneriatul a fost prezentat membrilor Consiliului Naţional OAMMR în cadrul întâlnirii din data de 15 mai 2008, la care a participat şi rectorul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Prof. Dr. Honoris Causa, Inginer Constantin Oprean.
Diplomele de licenţă emise de Universitatea din Sibiu sunt recunoscute în statele Uniunii Europene.