Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Participarea președintelui OAMGMAMR la cea de-a doua întâlnire a rețelei autorităților competențe de reglementare a profesiei de asistent medical

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 28 Aprilie 2016

În perioada 19-20 aprilie 2016, Dl. Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat organizația noastră la cea de-a doua întâlnire a rețelei autorităților competente de reglementare a profesiei de asistent medical care s-a desfășurat la Dublin.

Alături de România, au mai participat reprezentanții autorităților competente din Franța, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie și Spania.

Obiectivul întâlnirii a fost îmbunătățirea Anexei V și corelarea acesteia cu articolul 31 din Directiva 55/2013/UE, mai precis armonizarea dintre competențele necesare unui asistent medical pentru practicarea profesiei și structura curriculumului educațional. În acest moment, această armonizare este o prioritate a Comisiei Europene și autorităților competente de reglementare a profesiei din Statele Membre.

Agenda întâlnirii a inclus prezentarea de studii de caz, respectiv cadrul de competențe din Irlanda și Marea Britanie, și prezentări ale reprezentatului Comisiei Europene legate de posibilele schimbări ale Anexei V. Mai mult, în cea de-a doua zi a întâlnirii, s-au format grupuri de lucru în care s-a dezbatut intensiv asupra clarității competențelor teoretice și practice, relevanța acestora atât pentru contextual actual cât și pentru potențialul de dezvoltare al profesiei pe viitor.

Următoarea întâlnire a rețelei autorităților competențe de reglementare a profesiei de asistent medical va avea loc în luna septembrie 2016 și va avea ca obiectiv clarificarea și imbunătățirea funcționării mecanismului de alertă și a cardului profesional.

Resurse utile:

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.