Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

OAMGMAMR schimbă logo-ul după 12 ani

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 12 Septembrie 2013

OAMGMAMR

OAMGMAMR schimbă logo-ul după 12 ani. Cum arată și ce simbolizează?

Odată cu creșterea reputației sale la nivel intern și internațional, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a simțit nevoia unei identități vizuale noi. Astfel s-a creat un nou simbol care reprezintă OAMGMAMR în versiune adaptată contextului dinamic în care organizația își deruleaza acțiunile.

 Noul logo exprimă atributele-cheie ale profesiei de asistent medical și moașă printr-un mesaj vizual ușor de descifrat, care să vorbească despre excelență, performanță, pasiune, corectitudine, fermitate, transparență și curaj.

De asemenea, promovează și susține o identitate organizațională de succes, care să traducă excelența și pasiunea în cadrul profesiei de asistent medical și moașă fără a diminua alte valori ale acestuia, cum ar fi etica, responsabilitatea, independenţa, integritatea, spiritul de echipă și nu în ultimul rând respectul pentru calitate.

Noul design al reprezentării grafice a fost creat pentru a răspunde mai bine actualelor coordonate ale profesiei de asistent medical.

Culoarea roșie este asociată sistemului medical atât în România, cât și în afara țării. Este culoarea focului și a sângelui, ce reprezintă pasiunea și curajul asistentului medical care este pregătit întotdeauna să acționeze pentru binele pacientului cu eficiență și dedicare.

Semnul crucii reprezintă imaginea profesiei medicale. Culoarea albă reprezintă puritate, vindecare, creează o stare de confort psihic, subliniind astfel calitatea și randamentul muncii asistentului medical.

Drumul ascendent reprezintă progresul și evoluția pe care trebuie să o aibă asistentul medical și faptul că profesia de asistent medical este o profesie eternă, în continuă dezvoltare. Atâta timp cât există oameni, va exista nevoia de îngrijire, compasiune şi înţelegere, și pentru asta asistentul medical trebuie să fie continuu preocupat de propria dezvoltare profesională.

Astfel, noul design susține viziunea OAMGMAMR, și anume aceea de a fi un organism de reglementare şi reprezentare eficient şi credibil, care acţionează în acord cu principiile excelenţei şi care este continuu adaptat dinamicii schimbărilor societăţii, cu scopul de a asigura servicii de sănătate de calitate.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.