Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

NMC anunţă- asistenții medicali și moașele din străinătate vor fi supuși unor evaluări mai scurte

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 04 Septembrie 2014

Asistenții medicali și moașele care își finalizează formarea în spitale din afara Europei, vor fi supuși unor testări mai scurte pentru a verifica dacă sunt apți să lucreze în Marea Britanie.

Consiliul de Asistenți Medicali și Moașe din Marea Britanie (NMC) afirmă că evaluările includ un examen pe calculator și teste cu scenarii clinice simulate. Autoritatea de reglementare spune că acestea vor înlocui perioada minimă de trei luni de stagiu, condiţie impusă în prezent. Însă, reprezentanţii asistenţilor medicali avertizează că sunt necesare mai multe detalii pentru a se confirma dacă aceste verificări sunt adecvate.

 În acest moment, asistenții medicali și moașele formate în străinătate, consitutie aproximativ 10% din forța de muncă înregistrată să profeseze în Marea Btiranie.

Aproximativ 1000 de asistenți medicali pe an, vin să lucreze în Marea Britanie, din afara Spațiului Economic European – majoritatea din Australia, India sau Filipine.

“Un proces agil”

NMC afirmă că unul din motivele ce stau în spatele modificării procedurilor de evaluare curente- care pot dura între trei luni și un an – nu sunt destul de rapide pentru a satisface cererea. Autoritatea de reglementare afirmă că sistemul „nu este destul de agil pentru angajatorii care sunt nevoiți să recruteze rapid”.

Şi experții în recrutare raportează că au constatat probleme întâmpinate de către aplicanți,  în obținerea de locuri în program, întrucât  acestea sunt limitate.  Noile teste, planificate să înceapă în toamnă, constau în două părți (un examen grilă pe calculator, analiza unor situații diverse și observarea aplicanților în timpul unor scenarii de îngrijiri simulate).

Conform NMC, verificări similare au fost deja adoptate şi de alte autorități de reglementare din alte state.

Autoritatea de reglementare afirmă: „Aceasta va garanta că sutele de asistenți medicali și moașe formați peste hotare și care doresc să practice în Mare Britanie, sunt evaluați într-un mod proporțional și robust, cu scopul de a proteja publicul.”

Jackie Smith, directorul executiv NMC, a declarat:  „Noul sistem nu va înlocui necesitatea ca angajatorii să se asigure că personalul pe care îl rectrutează prezintă comportamentul, coompetențele și cunoștințele necesare pentru rolul specific pentru care sunt recrutați, ci să ofere susținere și dezvoltare suplimentară, în funcție de necesități.”

“Personal dedicat”

Janet Davies, director executiv de asistență medicală la Royal College of Nursing, a afirmat:  „Asistenţa medicală în Marea Britanie se bazează pe munca și devotamentul multor asistenți medicali formați peste hotare. Aceste propuneri ar putea foarte bine face parte dintr-un mecanism mai puternic și mai consistent, care să garanteze faptul că asistenții medicali care lucrează în Marea Britanie, sunt apți să profeseze aici. Cu toate acestea, înainte de a putea judeca dacă sistemul este sau nu potrivit, trebuie să știm mai multe despre modul în care vor fi evaluați asistenții medicali, ca parte a acestui sistem.”

„Fie că asistenții medicali provin din Europa sau din restul lumii, este vital ca angajatorii să îi recruteze din motivele corecte și să le ofere sprijinul când ajung acolo. De prea multe ori, asistenții medicali sunt recrutați din străinătate pentru a umple golurile pe termen scurt și li se oferă sprijin inadecvat pentru îngrijirea pacienților.”

Cifrele oficiale sugerează că aproximativ 67000 de asistenți medicali și moașe care au urmat cursuri de formare în afara Europei, sunt în prezent,  înregistrați în NMC.

Aceștia se adaugă la actuala forță de muncă de peste 600000 de asistenți medicali și moașe formați în Europa și care au obținut înregistrare la autoritatea de reglementare din Marea Britanie.

Preluare BBC News

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.