Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Istoric

Distribuiți pe Facebook Twitter

Scurt istoric al organizației 

Încă de la înființare, în anul 2001, prin „Legea privind exercitarea profesiei de asistent medical, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România”, OAMR a acționat în spiritul a ceea ce urma să se contureze ca fiind misiunea organizației, susținând progresiv “o cultură a calităţii, care să ducă la îmbunătăţirea continuă a practicii şi competenţei profesioniştilor, pentru a asigura dreptul pacienţilor la sănătate”.

Ne-am început misiunea ca o organizație mică; în 10 ani, prin calitatea muncii și rezultate, am devenit prezenți, activi și apreciați în marea familie a organizațiilor neguvernamentale.

Programele noastre au fost clădite pe un set de valori fundamentale care ne ghidează și ne definesc.

Toate acțiunile Ordinului, de la înființare și până în prezent, au fost axate în primul rând  pe nevoile profesionale ale membrilor săi, urmărind cu prioritate reglementarea și dezvoltarea profesiei de asistent medical

Bazele documentului legislativ elaborat în 2001, au fost puse în cadrul Convenției de înfrățire instituțională din cadrul Programului PHARE de aderare la Uniunea Europeană. Alături de experții francezi Henri Anrys, Nicole Atechiam și Dreyer Muller, din echipa programului au făcut parte Liliana Iordache – președintele OAMR la acea dată, Mircea Timofte – vicepreședinte OAMR, Cristina Iftimescu – Șeful Comisiei Specialitate Moașe din cadrul OAMR, Mariana Bolotă – membru Comisie Specialitate Moașe, Crin Marcean – Directorul Școlii Postliceale Sanitare Fundeni, Beatrice Predoi – profesor Școala Postliceală Sanitară Fundeni, Elena Luca și Dorin Farcău.

Grupul a lucrat la alcătuirea curriculei pentru pregătirea asistenţilor generalişti şi a moaşelor, astfel încât nivelul de pregătire profesională a asistenţilor din România să corespundă cerinţelor din statele Uniunii Europene. De asemenea, a avut în vedere pregătirea procedurii de autorizare a asistenţilor generalişti şi a moaşelor. Cele două proiecte au constituit punctul de plecare pentru elaborarea legii ccare reglementează astăzi profesia.

De atunci, echipele de conducere ale organizației, la toate nivelurile, au contribuit continuu la propuneri de schimbări de legislație și de armonizare a legislației din România cu cea europeană, actualizând periodic programele de dezvoltare ale profesiei și imaginii acesteia în țară și în context european.

Astăzi, după 10 ani, vorbim despre Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România care funcționează în baza Ordonanței de Urgență 144/2008, Ordonanță care completează legea inițială.

În 2003, Ordinul a avut inițiativa elaborării Programului Național de Educație Medicală Continuă, program creditat, prin care se asigura dezvoltarea continuă a pregătirii profesionale a tuturor asistenților medicali.

Un rezultat recent este finalizarea Programului Național de pregătire a infirmierelor și suportul de curs necesar pentru pregătirea acestora.

În prezent, Ordinul participă direct în evaluarea spitalelor, având un reprezentant cu calitate de membru al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), și prin intermediul membrilor Consiliului Național care au participat la cursurile de evaluatori pentru acreditarea spitalelor, organizate de CONAS.

Pentru realizarea unui deziderat important, acela de a avea asistenți medicali lectori în cadrul programului de educație medicală continuă, au fost organizate cursuri de formatori în toate filialele.

Privind creșterea adaptabilității membrilor Ordinului la schimbările impuse de legislația europeană și la efectele ei asupra practicii profesioniștilor care migrează în alte țări, în baza unor parteneriate cu organizații similare din Spania, Irlanda și Italia, au fost intermediate schimburi de experiență pentru asistenții medicali.

O caracteristică fără de care dezvoltarea organizației nu ar fi fost posibilă, este spiritul de echipă

Într-un context operațional extrem de complex, în care mediile economic, politic și social s-au confruntat cu schimbări frecvente, echipa Ordinului a demonstrat unitate și și-a îndeplinit rolurile asumate, fiind orientată constant spre performanță, atât la nivelul filialelor cât și la nivel național.

Etica și integritatea sunt valori care ne definesc și care au constituit un fundament pentru toate programele organizației

La nivelul conducerii, o preocupare majoră a liderilor organizației a fost transpunerea viziunii în acțiuni concrete, cu scopul de a servi interesele profesionale ale asistenților medicali și de a dezvolta continuu profesia.

Existența în structurile Ordinului a Comisiei de etică, analizele și rezoluțiile obiective ale acesteia, demonstrează și asigură integritatea organizațională.

Asumarea responsabilității privind rolul organizației în reglementarea profesiei și în susținerea profesioniștilor a contribuit decisiv la progresul realizat

În acest scop, începând din 2008, Ordinul si-a consolidat structura organizatorică, are un nou Statut, iar reglementările interne de ordin financiar, cele legate de resurse umane, dezvoltarea instituțională, de comunicare și imagine, au fost aduse în concordanță cu legislația la zi și dezideratele membrilor săi. Una dintre cele mai importante activități, în cadrul Consiliului Național, a fost elaborarea unei strategii pentru perioada 2009-2012 și un plan operațional pentru implementarea acesteia. Această activitate a fost consecutivă unei evaluări interne în care au fost implicați peste 170 membri ai organizației din 16 filiale.

Totodată, activitățile de reprezentare susținute în mediul profesional european de liderii organizației, ne permit permanent racordarea la tendințele de dezvoltare ale profesiei și organizației practicate în țările cu care avem relații de colaborare și parteneriate durabile.

Independenţa dobândită ne permite stabilirea propriului traseu de dezvoltare și operare

Principalele rezultatele obținute datorită acestui statut sunt: funcționarea în baza unei legi speciale, activitate autonomă în context socio-economic și cultural, eficiență în furnizarea serviciilor de îngrijiri acordate pacienților, putere de decizie privind propria dezvoltare instituțională. Principala provocare în acest context este responsabilitatea totală privind rezultatele propuse și obținute.

Ca și organizație profesională, am devenit ceea ce suntem astăzi într-un timp foarte scurt, având realizări comparabile cu ale organizațiilor similare din vestul Europei cu o istorie mult mai îndelungată.

Respectul pentru calitate ne-a adus recunoașterea națională și internațională a importanței rolului organizației în dezvoltarea profesiei

În plan intern, OAMGMAMR este un partener de dialog frecvent al Ministerului Sănătății pentru teme care privesc asistenții medicali și dezvoltarea profesiei, și are un reprezentant în cadrul Comisiei de Arbitraj a Casei Naționale de Asigurări.

Pe lângă misiunea internă, OAMGMAMR și-a dezvoltat o importantă și decisivă activitate externă. Începând cu anul 2006, Ordinul este membru al FEPI – Federatia Europeană a autorităților de reglementare și a autorităților competente pentru profesia de asistent medical, unde se bucură de o activă prezență.

Din 2007 este notificat la Comisia Europeană ca autoritate competentă prin care se asigură schimbul de informații și participă, prin reprezentanții săi, la lucrările CE cu puncte de vedere legate de profesie, pentru modificarea Directivei 36 a calificărilor profesionale.

Din 2010, în calitate de autoritate competentă, Ordinul a constituit la nivelul său Comisia de recunoaștere a calificărilor profesionale ale asistenților medicali, încheind în acest sens un protocol cu Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, pentru asistenții medicali care vin din alte state membre UE.

Ca și recunoaștere a contribuției noastre în dezvoltarea profesiei pe plan intern dar și prin contribuția adusă acestui scop în plan european,  în cadrul Adunării Generale FEPIdin data de 28 iunie 2013, reprezentanții organizațiilor membre au procedat la alegerea unui nou Consiliu Executiv pentru perioada 2013- 2017, iar domnul Mircea Timofte, Președintele Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a fost ales pentru a ocupa funcția de  vicepreședinte al FEPI.

Odată cu creșterea reputației sale la nivel intern și internațional, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a simțit nevoia unei identități vizuale noi. Astfel, în luna iunie 2013, s-a creat un nou simbol care reprezintă OAMGMAMR în versiune adaptată contextului dinamic în care organizația își deruleaza acțiunile.

Noul logo exprimă atributele- cheie ale profesiei de asistent medical și moașă printr-un mesaj vizual ușor de descifrat, care să vorbească despre excelență, performanță, pasiune, corectitudine, fermitate, transparență și curaj. De asemenea, promovează și susține o identitate organizațională de succes, care să traducă excelența și pasiunea în cadrul profesiei de asistent medical și moașă fără a diminua alte valori ale acestuia, cum ar fi etica, responsabilitatea, independenţa, integritatea, spiritul de echipă și nu în ultimul rând respectul pentru calitate.

Ghidați de viziunea noastră, aceea de a fi un organism de reglementare şi reprezentare eficient şi credibil, aspirând constant spre excelenţă, considerăm că suntem mai pregătiți ca niciodată până acum pentru a ne îndeplini misiunea asumată.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.