Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Întâlnirea președintelui OAMGMAMR cu asistenții medicali din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București- Unitatea Medicală

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 12 Iunie 2015

Preşedintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte, a vizitat în data de  11 iunie 2015, Unitatea Medicală din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti. Invitaţia a venit ca urmare a deschiderii organizaţiei noastre în susţinerea eforturilor Ambasadei SUA, pentru recrutarea unui asistent medical in unitatea medicală a Ambasadei.

Preşedintele OAMGMAMR a fost plăcut impresionat de rigoarea şi dedicația personalului medical din cadrul unității medicale, precum şi de standardele de înaltă calitate a echipamentelor utilizate în acordarea serviciilor medicale.

Cu această ocazie, domnul Mircea Timofte a avut o întrevedere cu şefa unitatii medicale, doamna Leslie Iverson, față de care şi-a exprimat aprecierea pentru nivelul avansat al reglementării profesiei de asistent medical în sistemul american şi, totodată, şi-a manifestat interesul pentru schimburi de informaţii şi bune practici privind profesia medicală.

Un punct esential al discuţiei l-a reprezentat posibilitatea încheierii unor parteneriate cu organizaţii similare la nivel statal sau federal din SUA, precum şi schimbul de informaţii privind codurile etice si deontologice ale asistenților medicali din Statele Unite.

OAMGMAMR

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.