Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Întâlnirea asistenților șefi, Slovacia 2016

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 08 Noiembrie 2016

În perioada 03-04 noiembrie 2016, Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat România atât în calitate de asistent șef, delegat al Ministerului Sănatății, cât și OAMGMAMR la întâlnirea asistenților șefi, reprezentanți ai Ministerelor Sănătății din Statele Membre ale Uniunii Europene.

1

Întâlnirea a fost organizată de Slovacia, țară care deține în acest moment președinția Uniunii Europene.

Două dintre temele centrale abordate au fost, pe de o parte, prezentarea sistemului de sănătate slovac, iar pe de altă parte, prezentarea componentei de servicii balneoclimaterice.

Obiectivele întâlnirii au fost dialogul în jurul înțelegerii sistemului de sănătate slovac, al punctelor tari și slabe care îl caracterizează, și crearea de oportunități de colaborare.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.