Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Încep înscrierile în grupul țintă al proiectului

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 03 Septembrie 2011

1

ANUNȚ

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, beneficiar al proiectului cu titlul: „Program transnaţional de îmbunătăţire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din şcolile postliceale sanitare pentru facilitarea tranziţiei acestora de la şcoală la viaţa activă”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni!, vă aduce la cunoștință faptul că, în perioada 15-30 septembrie 2011, încep înscrierile în grupul țintă al proiectului –elevi, pentru anul 2 de implementare a proiectului (2011-2012).

În anul școlar 2011-2012, 175 de elevi înmatriculați în sistemul național de învățământ,  în cadrul școlilor partenere (Școala Postliceală Sanitară Fundeni, Colegiul de Științe „Grigore Antipa” Brașov, Grupul Școlar „George Emil Palade” Constanța), vor putea să se înscrie în grupul țintă al proiectului pentru a beneficia de stagii de practică inovatoare.
Dintre aceștia, 100 de elevi (selectați de la Școala Postliceală Sanitară Fundeni) vor participa la stagii inovatoare desfășurate în spitale din România, iar 75 de elevi (câte 25 de elevi selectați de la fiecare școală parteneră) vor participa la stagii de pregătire practică în Spania.
Pentru îndeplinirea cu succes a activităților, elevii vor avea la dispoziție materiale suport (cărți, reviste, echipamente de protecție, etc). Toți elevii care participă la stagiile de pregătire, vor  beneficia de servicii gratuite de consiliere și orientare în carieră.

În grupul țintă se pot înscrie toți elevii anului I care îndeplinesc criteriile de selecție stabilite, în limita locurilor disponibile stabilite pentru fiecare școală parteneră în parte.
Criteriile de selecție pentru includerea în grupul țintă, sunt următoarele:

Criterii de selecție a elevilor în grupul țintă care va participa la stagii de practică inovatoare organizate în unități medicale din România

  1. Înscrierea în grupul țintă – prin depunerea dosarului de inscriere (formular de grup tinta completat, declaratie de consimțământ semnată și datată, copie dupa CI si după ultimul act de studii, foaie matricola/dovada statutului de elev al Școlii Postliceale Sanitare Fundeni);
  2. Completarea corectă a documentației specifice pentru înscrierea în grupul țintă;
  3. Să nu fie inclus în grupul țintă al unui alt proiect cu obiective asemănătoare (participarea la stagii de pregătire practică).

Criterii de selecție a elevilor în grupul țintă care va efectua stagii de pregătire practică în țări membre ale UE:

  1. Înscrierea în grupul țintă – prin depunerea dosarului de inscriere (formular de grup tinta completat, declaratie de consimțământ semnată și datată, copie dupa CI si după ultimul act de studii obținut, foaie matricola/dovada statutului de elev al școlii postliceale sanitare partenere;
  2. Completarea corectă a documentației specifice pentru înscrierea în grupul țintă;
  3. Să nu fie inclus în grupul țintă al unui alt proiect cu obiective asemănătoare (participarea la stagii de pregătire practică);
  4. Disponibilitatea participării la stagiile în străinătate în orice perioadă a anului de implementare;
  5. Cunoașterea unei limbi străine de circulație europeană poate constitui un avantaj.

Descarcaanexa_1_instructiunea_46
DescarcaAnunt criterii selectie elevi
DescarcaDECLARATIE CONSIMTAMANT 61519

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU / 90/ 2.1 / S / 61519 Titlul proiectului: “Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă.”

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.