Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Impactul Brexit-ului asupra recunoașterii calificărilor profesionale

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 05 Iulie 2018

La data de 21 iunie 2018, Comisia Europeană a publicat o comunicare adresată Statelor Membre, care informează cu privire la impactul Brexit-ului asupra politicilor și proceudrilor de lucru specifice.

Ca urmare a notificării Marii Britanii transmisă la data de 29 martie 2017 privind intenția de a se retrage din Uniune, în temeiul Articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană, de la data retragerii, respectiv, data de 30 martie 2019, Regatul Unit va deveni țară terță și toată legislația Uniunii va înceta să se mai aplice Regatului Unit, cu excepția cazului în care va fi stabilită, printr-un acord de retragere, o altă dată.

În acest context, Comisia aduce mențiuni importante privind aplicarea normelor UE privind recunoașterea calificărilor profesionale în condițiile BREXIT-ului.

Sub rezerva oricărui acord tranzitoriu ce poate fi inclus într-un eventual acord de retragere, începând cu data retragerii, normele UE din domeniul recunoașterii calificărilor profesionale nu se vor mai aplica Regatului Unit. Acest fapt are, în special, următoarele consecințe:

  • Retragerea Regatului Unit nu afectează deciziile privind calificările profesionale obținute în Regatul Unit luate înainte de data retragerii, în temeiul Directivei 36/2005/CE, de către un stat membru UE.
  • Începând cu data retragerii, cetățenii Regatului Unit vor fi cetățeni ai unei țări terțe și, drept urmare, Directiva 36/2005/CE nu se va mai aplica acestora, rezultând că:

          – Recunoașterea calificărilor profesionale ale cetățenilor Regatului Unit într-unul din cele 27 de state membre UE va fi reglementată de politicile și normele naționale ale respectivului stat membru, indiferent dacă aceste calificări au fost obținute în Regatul Unit, într-o altă țară terță sau într-unul din cele 27 de state membre.

         – Prestarea temporară sau ocazională de servicii de către cetățeni ai Regatului Unit, într-unul din cele 27 de state membre, chiar dacă sunt deja legal stabiliți într-unul din cele 27 de state membre, va fi reglementată de politicile și normele respectivului stat membru.

  • În ceea ce privește cetățenii UE 27, începând cu data retragerii, calificările obținute de aceștia în Regatul Unit (denumite în continuare „calificări profesionale din Regatul Unit”) sunt calificări ale țărilor terțe în sensul legislației UE. Recunoașterea unei astfel de calificări nu mai este reglementată de regimul de recunoaștere din Directiva 36/2005/CE (atât pentru cetățenii UE, cât și pentru cetățenii britanici), dar, în conformitate cu Articolul 2(2) al Directivei 36/2005/CE, recunoașterea va fi reglementată de politicile și normele naționale ale fiecăruia dintre cele 27 de state membre.
  • Cetățenii UE-27 care dețin calificări profesionale britanice, obținute înainte de data retragerii, trebuie să consulte autoritățile de reglementare pentru a se evalua dacă este recomandabil să obțină, înainte de data retragerii, recunoașterea acelor calificări profesionale din Regatul Unit, într-unul din cele 27 de state membre UE.

 Consultati Notificarea Comisiei Europene cu privire la retragerea UK si impactul asupra Profesiilor reglementate

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.