Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Exercitarea temporară sau ocazională a profesiei pe teritoriul României

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 01 Septembrie 2014

Conform OUG 144/2008, dispoziţiile cu privire la libera prestare a serviciilor se aplică asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul din aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar sau ocazional activităţile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical.

Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical este stabilit, de la caz la caz, de către Ministerul Sănătăţii, în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora.

Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România atunci când solicită accesul la una dintre activităţile de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România.

 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. d) din OUG 144/ 2008, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Persoanele prevăzute la alin. (1) din OUG 144/2008 sunt înregistrate automat in Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 31 alin. (1) din OUG 144/2008, transmise în acest scop de către Ministerul Sănătăţii, şi sunt scutite de plata cotizaţiei de membru.

Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 26 din OUG 144/2008 se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificările profesionale şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor privind faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea beneficiarilor serviciilor de îngrijiri, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni români, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Solicitările asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul din aceste state, referitoare la prestarea temporară sau ocazională de servicii în România se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

În cazul în care solicitantul se află la prima prestare temporară sau ocazională de servicii în România, acesta va înainta Ministerului Sănătăţii următoarele documente:

  • declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata prestării, natura acesteia, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi domeniul de asigurare ori alte mijloace de protecţie personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
  • copia documentului de cetăţenie;
  • documentul emis de statul membru de stabilire prin care se atestă că, la data eliberării acestuia, titularul este stabilit legal în acest stat membru şi că nu îi este interzisă exercitarea activităţilor, după caz, de asistent medical generalist, de moaşă sau de asistent medical, nici măcar temporar;
  • copia legalizată a diplomelor, certificatelor sau altor titluri de asistent medical generalist, de moaşă sau de asistent medical prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauză.

În cazul asistenţilor medicali prevăzuţi la art. 26 din OUG 144/ 2008, aflaţi la prima prestare temporară sau ocazională de servicii, autorităţile competente române pot verifica formarea profesională a prestatorului. Verificarea este posibilă numai în cazul în care are ca scop evitarea producerii daunelor grave aduse sănătăţii pacientului, din cauza lipsei calificării profesionale a prestatorului şi în măsura în care nu depăşeşte ceea ce este necesar în acest sens.

În cazul unei diferenţe semnificative între calificarea profesională însuşită de asistenţii medicali prevăzuţi la art. 26 din OUG 144/ 2008 în statul membru de stabilire şi formarea în aceeaşi profesie impusă în România, de natură să afecteze în mod negativ sănătatea beneficiarului, autorităţile competente române solicită prestatorului să demonstreze, printr-o probă de aptitudini, că a obţinut competenţele şi cunoştinţele neacoperite de titlurile de calificare ale acestuia.

Pentru fiecare prestare de servicii, autorităţile competente române pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de stabilire, buna conduită profesională a solicitantului sau existenţa sancţiunilor disciplinare ori penale.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.