În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, cu privire la accesul la una dintre activităţile profesionale mai sus menţionate, se soluţionează de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Documente solicitate pentru recunoașterea profesională a calificărilor de asistent medical generalist de moașă și de asistent medical, în vederea facilitării dreptului de stabilire pe teritoriul României
1(1) Documente care atestă una din cerințele de cetățenie, căsătorie, filiație sau rezidență care dau acces la exercitarea profesiei de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical pe teritoriul României , în copie, după cum urmează:
I. Documente românești:
a) Buletin de identitate/Carte de identitate/pașaport, sau
b) Carte de rezidență pentru membrul de familie al unui cetățean român (soț/soție/partener(conviv) /ascendent în linie directă/ descendent în linie directă), sau
c) Certificat de Înregistrare al unui cetățean UE, sau
d) Permis de ședere permanentă/ Carte de rezidentă permanentă în România sau
e) Dovadă de azilant în România( refugiat sau apatrid) sau
f) Permis de ședere în România de refugiat, sau:
II. Documente eliberate de autoritățile competente din alte state membre UE:
a) Pasaport/ Carte de identitate, sau
b) Carte de rezidență pentru membrul de familie al unui cetățean al altui stat membru UE(soț/soție/partener(conviv) /ascendent în linie directă/descendent în linie directă) sau
c) Permis de ședere de lungă durată într-un alt stat membru UE .
Copia documentelor prevăzute la punctul 1(I) b)-f) și 1(II) b)-c) va fi însoțită de copia actului de identitate al titularului.
1.(2) Copia documentelor de schimbare a numelui (certificat de căsătorie/hotarâre de divorț)
2. Documente care atestă formarea în profesie (în copie) respectiv:
a) a titlurilor de calificare de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute intr-un alte state membre UE precum și a diplomei suplement, după caz, a foii matricole;
b) în cazul asistenților medicali generaliști și respectiv a moașelor care nu îndeplinesc cerințele minime de formare prevăzute de normele UE precum și în cazul și asistenților medicali, copia documentelor care atestă efectuarea de programe de dezvoltare profesională, respectiv de educație medicală continuă, precum și experiența profesională însușită;
c) copia titlului de calificare obținut într-un stat terț însoțită de copia documentului care atestă recunoașterea calificării de un alt stat membru UE;
3.Certificate (în original)
3.1 Certificatul de conformitate emis de autorităţile competente ale statului membru formator asistenţilor medicali generaliști și moașelor formați în profesie cu respectarea cerințelor minime de formare prevăzute de normele UE, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, sau:
3.2.Certificatul de experiență profesională emis de statul membru de origine/de proveniență prin care se atestă drepturile dobândite de titular , asistent medical generalist sau moașă , care nu întrunește cerințele de formare prevăzute la punctul 3, în conformitate cu prevederile directivei menționate,
3.3.Certificatul care atestă experiența profesională de 3 ani dobândită de titular, asistent medical generalist,moașă sau asistent medical, pe teritoriul statului membru UE care a efectuat recunoașterea profesională a titlului de calificare dobândit într-un stat terț,
3.4 Certificatul prin care statul formator atestă nivelul educațional al titlului de calificare în raport cu prevederile art.11 din DC. Nr.2005/36/CE în cazul asistenților medicali precum și al asistenților medicali generaliști și de moașelor care nu îndeplinesc cerințele de formare menționate la punctul 3.
4. Dovezi emise de statul membru de origine/de provenienţă, privind caracterul onorabil, moral sau absenţa unei situaţii care suspendă ori interzice exercitarea profesiei în caz de eroare profesională gravă, respectiv o atestare de confirmare a inexistenţei unor suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei ori a unor condamnări penale;
5. Documentul care atestă sănătatea fizică sau psihică, emis de statul membru de origine/de provenienţă (statul membru formator);
6. Documentul eliberat de băncile, inclusiv de societăţile de asigurare din unul din statele membre prevăzute la alin. (1) prin care se atestă că titularul este asigurat împotriva riscurilor pecuniare care decurg din răspunderea profesională, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în România, precum şi cu reglementările privind termenii şi extinderea acestei garanții (asigurare de malpraxis).
7. Dovada achitării taxei de 100 RON pentru evaluarea documentelor depuse (conform Hotărârii Consililui Național al OAMGMAMR nr. 31/2017). Taxa se va achita în contul OAMGMAMR:
Notă:
Descarcă Cerere tip