Proiect SOFT SKILLS | Selecția grupului țintă pentru seriile 9 și 10
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Cursuri pe specialitate, obligatorii

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2010

Din 2008 asistenţii medicali şi moaşele membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR) vor urma anual cel puţin un curs de specialitate în cadrul Programului Naţional de Educaţie Continuă. Decizia a fost luată astfel încât să se evite situaţiile în care asistenţi de radiologie de exemplu participă la cursuri pe specialitatea farmacie sau medicină generală, dar la nici o manifestare organizată pe specialitatea lor. De asemenea, o dată la trei ani membrii OAMMR sunt obligaţi să participe la un curs de resuscitare şi la un curs despre infecţii nosocomiale.

Membrii Biroului Executiv vor discuta cu reprezentanţii Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar şi cu cei ai Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Mangement Sanitar posibilitatea pregătirii unui număr semnificativ de lectori, pentru toate specialităţile, astfel încât aceştia să poată susţine cursuri în special în judeţele în care nu există instituţii universitare, şi nici lectori calificaţi.

Modificarea Programului de EMC mai are în vedere şi traseul pe care îl vor urma furnizorii de EMC care propun cursuri pentru asistenţi medicali şi moaşe. Aceştia se vor adresa de anul viitor filialelor OAMMR, care vor solicita creditarea cursurilor Comisiei Naţionale de EMC, astfel încât preşedinţii de filiale să organizeze doar cursuri care sunt solicitate de membrii proprii şi, pe de altă parte, să poată urmări şi să fie responsabili de modul de derulare a cursurilor.

Deciziile de completare şi modificare a programului de EMC au fost luate de membrii Consiliului Naţional (CN) al OAMMR la ultima întâlnire din 2007. Membrii CN au stabilit, de asemenea, că filialele vor evalua creditele obţinute de membrii proprii în 2007 până pe data de 31 martie 2008. S-a rediscutat decizia existentă în Programul de EMC referitoare la reportarea numărului de credite obţinute în plus de un membru OAMMR pe parcursul unui an, din cauză că au existat reclamaţii din partea unor membri cărora filialele au refuzat să le transfere pentru anul viitor creditele acumulate în plus în 2007. Prevederea a rămas în vigoare.

Memebrii CN au votat înfiinţarea unei Comisii, formate din membri ai CN care, alături de Comisia Naţională de EMC va lucra la modificarea Programului de EMC.
Membrii Consiliului Naţional au votat şi Hotărârea conform căreia membrilor OAMMR care nu au realizat numărul de credite prevăzut de Programul de EMC pentru 2004-2006 li se va retrage avizul de liberă practică. Hotărârea, însoţită de listele nominale ale membrilor OAMMR aflaţi în acestă situaţie va fi înaintată Ministerului Sănătăţii care, conform Legii 307 ar trebui să le retragă autorizaţia de liberă practică.

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.