Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Cursuri obligatorii pentru asistenţii de radiologie

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2010

Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a creditat (30 de credite) cursul de reciclare în vederea obţinerii/reînoirii permiselor de exercitare în domeniul nuclear nivel 1 pentru asistenţii medicali din radiologie care lucrează cu generatori de radiaţii în scop de diagnostic.

Participarea este gratuită pentru asistenţi medicali, costurile pentru susţinerea cursului fiind achitate, conform prevederilor legale în vigoare, de angajatori.

În conformitate cu Art. 50 din Normele fundamentale de securitate radiologică (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404/bis 29.08.2000), unităţile sunt obligate să asigure pregătirea corespunzătoare a personalului expus profesional la radiaţii ionizante cel puţin o dată la 5 ani, printr-un sistem de pregătire recunoscut de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare Bucureşti (CNCAN), organism de reglementare, autorizare şi control al activităţilor ce cuprind şi laboratoarele de rontgendiagnostic (servicii de radiologie) din unităţile sanitare de stat sau private.
Avizul (autorizaţia) CNCAN pentru cursuri se obţine pe baza unei documentaţii (suport de curs care să fie în conformitate cu Normele privind radioprotecţia persoanelor în cazul expunerilor medicale la radiaţii ionizante).

Lectorii cursului sunt posesori ai permiselor de exercitare în domeniul nuclear nivel 2 şi 3, medici, fizicieni din cadrul Centrului de pregătire în radioprotecţie, avizat de CNCAN şi experţi CNCAN.
Titlul cursului este „Radioprotecţia în diagnosticul radiologic şi radiologia intervenţională” şi poate fi organizat la cererea Filialelor OAMMR, care poate fi adresată coordonatorului cursului, Dr. Mihaela Ghineţ (tel/fax: 0232/315179; mobil: 0724232764; 0745631535).

(Mulţumim pentru informaţii domnului Cezar Aanei, asistent principal igienă la ASP Iaşi, Laboratorul de igiena radiaţiilor ionizante).

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.