Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Cursuri gratuite în brain-aging

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2012

1600 de asistenți medicali din toată țara vor participa la cursuri gratuite de formare profesională în medicina brain-aging (îmbătrânire cerebrală).

Scopul cursurilor este însușirea de practici și cunoștințe de aplicare a noilor tehnologii în îmbătrânirea cerebrală. Cursurile fac parte din proiectul “Instruire în noile tehnologii medicale şi perfecţionare pentru medicii şi asistenţii medicali din ambulatorii de specialitate şi spitale în brain-aging” finanțat din fonduri europene.

Inițiatorul proiectului este Fundația Ana Aslan Internațional iar  Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Colegiul Medicilor din România sunt parteneri. Proiectul  are o durată de 36 de luni și se desfășoară în cele 8 Regiuni de dezvoltare ale României: Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • promovarea formării de specialitate pentru medici și asistenți medicali la nivel național în domeniul brain-aging;
  • facilitarea introducerii și însușirii de noi tehnologii în cadrul mai multor specializări medicale în corelație cu aprofundarea abordării brain-aging;
  • crearea unei rețele de specialiști în medicina brain-aging prin promovarea parteneriatului între instituții românești în sprijinul transferului de expertiză medicală în arii de specialitate corelative  domeniului reprezentat de îmbătrânirea cerebrală (brain-aging);
  • utilizarea unor metode de bună practică medicală la nivelul standardelor europene în brain-aging;
  • crearea și găzduirea pe site-ul propriu al unui forum cu tematica brain-ging –  baza comunității românești de bune practici în brain-aging, prin includerea specialiștilorși instituțiilor românesti în comunitatea europeană de bune practici;
  • instruirea în noi tehnologii medicale de care vor beneficia asistenți medicali și medicii specialiști în medicina de laborator (incluzand medicina moleculara) selectați la nivel național.

Cursurile se adresează asistenților medicali specializați sau generaliști care profesează în următoarele specializări: radiologie, medicină de laborator (inclusiv medicină moleculară), neurologie (inclusiv neurochirurgie), psihiatrie, geriatrie și gerontologie, anestezie terapie intensivă (ATI).

Formarea va fi structurată pe domenii de specialitate și vor fi susținute module personalizate pentru medici și pentru asistenți. Toate modulele sunt gândite din perspectiva deontologiei medicale și bioeticii și vor conține o componentă în acest sens.

În fiecare regiune, formarea asistenților se desfășoară concomitent cu formarea medicilor, atât în cadrul modului teoretic general, cât și în cadrul modulelor aplicative. Cursanții vor fi evaluați  teoretic și practic și vor primi certificate de absolvire.

Atât pentru medici cât și pentru asistenți medicali modulele teoretice vor avea o durată de 30 de ore, iar modulele aplicative, comune pentru toate specialitățile, de 12 ore.

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/81/3.2/S/46975, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în Oameni!”

Calendarul de desfășurare a cursurilor pe regiuni:

ANUL I de implementare (iunie 2010 – mai 2011)

Cursuri TEORETICE + utilizare platformă

regiunea NV: decembrie 2010, ianuarie, februarie 2011

6 grupe medici + 10 grupe asistenți medicali

regiunea NE: martie, aprilie, mai 2011

6 grupe medici + 10 grupe asistenți medicali

Instruire în noile tehnologii: București, mai 2011

1 grupa medici + 2 grupe asistenți medicali

ANUL II de implementare (iunie 2011 – mai 2012)

Cursuri TEORETICE + utilizare platformă

regiunea SV Oltenia: iunie, iulie, august 2011

4grupe medici + 7 grupe asistenți medicali

regiunea SE: septembrie, octombrie, noiembrie 2011

6 grupe medici + 10 grupe asistenți medicali

regiunea S Muntenia: decembrie 2011, ianuarie – februarie 2012

7 grupe medici + 8 grupe asistenți medicali

regiunea V: martie, aprilie, mai 2012

6 grupe medici + 10 grupe asistenți medicali

Instruire în noile tehnologii: București: noiembrie 2011 și mai 2012

2 grupe medici + 2 grupe asistenți medicali

ANUL III de implementare (iunie 2012 – mai 2013)

Cursuri TEORETICE + utilizare platformă

regiunea Centru: iunie, iulie, august 2012

6 grupe medici + 10 grupe asistenți medicali

regiunea BI: septembrie, octombrie, noiembrie 2012

10 grupe medici + 15 grupe asistenți medicali

Instruire în noile tehnologii: decembrie 2012

2 grupe medici + 2 grupe asistenți medicali

1. Regiunea de dezvoltare Nord – Est: judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui; 2. Regiunea de dezvoltare Sud – Est: judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea; 3. Regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia: judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman; 4. Regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia: judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea; 5. Regiunea de dezvoltare Vest: judeţele Arad, Caraş–Severin, Hunedoara şi Timiş; 6. Regiunea de dezvoltare Nord – Vest: judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu–Mare şi Maramureş; 7. Regiunea de dezvoltare Centru: judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu; 8. Regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vă adresați filialelor OAMGMAMR.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.