Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Biroul executiv al FEPI întrunit în noua componență- Croația, noiembrie 2013

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 03 Decembrie 2013

În perioada 25- 26 noiembrie 2013, a avut loc la Zagreb, Croația,  prima întâlnire a Biroului executiv al FEPI (Consiliul European al organizațiilor de reglementare în profesia de asistent medical) și cu acest prilej a fost organizată și Conferința Internațională FEPI din acest an. La aceste evenimente a participat președintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte,  în calitate de Vicepreședinte FEPI.

În cadrul ședinței Biroului executiv al FEPI, domnul Theodor Koutroubas, Consilier pe probleme de politici, a informat cu privire la întâlnirea  pe care a avut-o cu Comisarul UE pentru sănătate, domnul Tonio Borg, menționând că acesta este cel mai important pas pe care l-a făcut FEPI în ultima perioadă, având ca rezultat conștientizarea din partea Comisiei Europene, a existenței a doi interlocutori pentru profesia de asistent medical: EFN și FEPI.

 Comisia și-a exprimat interesul față de profesia de asistent medical, luând decizia de a asocia FEPI la Grupul de Lucru pentru reglementarea concluziilor ce vor fi incluse în Carta Verde pentru profesia de asistent medical.

De asemenea, a fost supusă atenției membrilor Biroului executiv al FEPI solicitarea Comisiei Europene de exprimare a interesului cu privire la Cardul Profesional European.

Un alt pas important al FEPI  îl reprezintă afilierea organizației de reglementare din Polonia, în urma Adunării generale FEPI din luna iunie 2013, desfășurată la Napoli. În acest sens, FEPI va face demersuri pentru afilierea organizației din Slovacia și se vor monitoriza evoluțiile în celelalte țări UE. 

Conferința  Internațională FEPI din data de 26 noiembrie 2013 a avut tema “Competențele profesiei de asistent medical în Europa, în lumina recentelor evoluții legislative din UE” și a fost găzduită de organizația profesională din Croația.

În cadrul acesteia a avut loc și o masă rotundă pe tema competențelor asistenților medicali UE,   condusă de Președintele Organizației Franceze de reglementare a profesiei de asistent medical și Secretar General FEPI, Dl. Didier Borniche, cu participarea reprezentanților organizațiilor de relgmentare din: Croația, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Polonia și România.

În contextul prezenţei la nivelul Comunităţii Europene, FEPI a construit o reţea solidă cu Instituţiile şi organismele Uniunii Europene. În prezent, FEPI Menţine un contact strâns cu Directoratul General pentru Sănătate, Cercetare, Competiție, Piață Internă şi Servicii al Comisiei Europene, are o legătură strânsă cu numeroși membri ai Parlamentului European care prezintă un interes deosebit pentru profesia de asistent medical, și este consultat regulat în probleme legate de profesiile libere, în cea mai mare parte datorită apartenenţei la Consiliul European al Profesiilor Liberale.

Astăzi, mulţumită acestei reţele şi a acțiunilor sale eficiente, FEPI poate afirma cu mândrie că a avut un impact considerabil asupra elaborării documentelor importante pentru profesia de asistent medical, precum şi în dezbaterea legislaţiei Europene relevante, la nivelul Parlamentului European şi al Comisiei Europene.

În perioada următoare FEPI va continua să facă lobby la Instituţiile UE şi va continua atragerea de noi membri, cu scopul de a-şi extinde reprezentativitatea şi legitimitatea față de instituţiile UE.

În viitorul apropiat, FEPI doreşte să implice părţile interesate şi universităţile, în dezbaterile legate de competenţele profesiei de asistent medical. Între timp, se lucrează la înfiinţarea unei reţele care să reunească universităţi şi organisme de reglementare a profesiei de asistent medical, cu scopul de a promova studiul şi cercetarea, ce vor fi folosite în activităţile de susținere ale obiectivelor FEPI, legate de dezvoltarea profesiei.

Prima ședinţă a  Biroului executiv al FEPI din 2014 va avea loc în România, la finalul lunii februarie.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.