Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Conferința Națională a Ordinului Asistenţilor Medicali din România- Bucureşti, 2006

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 30 Septembrie 2006

Concluziile Conferintei Nationale 2006

Codul de etică şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei trebuie să fie Biblia de buzunar a acestor profesionişti, un instrument pe care să îl consulte constant, atunci când au incertitudini legate de atitudinea şi comportamentul faţă de pacienţi şi colegi.

Aceasta este principala concluzie a celei de-a II-a Conferinţe Naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, desfăşurată în perioada 27-30 septembrie 2006 la Bucureşti.

Au participat la Conferinţă aproape 400 din întreaga ţară, şi, de asemenea, au fost prezenţi trei reprezentanţi ai organizaţiilor de reglementare în profesie din Marea Britanie, Italia şi Irlanda.

Membrii OAMMR au prezentat 49 de lucrări. Marea majoritate a autorilor au fost de acord că esenţial este în primul rând ca toţi colegii lor să cunoască normele de etică şi deontologie a profesiei, astfel încât să îşi impună un comportament la locul de muncă respectând aceste reguli.

Prezenţa la lucrările Conferinţei a reprezentanţilor unor organizaţii de reglementare din Europa a oferit posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra acestui subiect.

Organizaţia de reglementare în profesia de asistent medical şi moaşă din Marea Britanie, Nursing and Midwifery Council a fost reprezentată de Pam Walter, cea din Italia, IPASVI, de Alessandro Stievano, iar cea din Irlanda, An Bord Altranais, de Judith Foley.

De remarcat a fost faptul că punctul esenţial în jurul căruia sunt elaborate Codurile de etică şi deontologie în aceste state este „protecţia pacientului şi a beneficiarului de îngrijiri de sănătate”.  Acest deziderat nu este pierdut din vedere în întreg conţinutul acestor documente.

De altfel, codurile de etică din Marea Britanie şi din Irlanda, unde organizaţiile de reglementare în profesie există de peste 100 de ani, cer asistenţilor medicali/moaşelor un comportament demn de această profesie şi în timpul liber, nu doar în timpul serviciului. Invitaţii din Marea Britanie şi din Irlanda au precizat, de altfel, că supravegherea conduitei viitorului asistent medical/moaşă începe încă din şcoală. Dincolo de aceste diferenţe însă, normele de etică şi deontologie impuse în statele Europei au la bază aceleaşi principii ca şi Codul de etică şi deontologie al asistenţilor medicali şi moaşelor din România.

A II-a  ediţie a Conferinţei Naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, organizată de Biroul Executiv prin Filiala Bucureşti a OAMMR  a fost considerată de participanţi şi invitaţi un succes, şi un model care poate fi preluat la nivelul organizaţiilor judeţene.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.