Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Certificate si adeverinţe eliberate de Ministerul Sănătăţii necesare pentru a lucra în UE

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2011

Asistenţii medicali şi moaşele care doresc să lucreze legal în străinătate pot să solicite Ministerului Sănătăţii Publice eliberarea certificatului sau a adeverinţei necesare recunoaşterii în statele Uniunii Europene a titlurilor de calificare dobândite în România.

Potrivit site-ului Ministerului Sănătăţii aceste documente se eliberează numai pentru titularii care întrunesc condiţiile de cetăţenie, afiliaţiune, convieţuire şi rezidenţă prevăzute de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi, respectiv Legea nr.307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

La solicitare, Ministerul Sănătăţii emite pentru asistenţi medicali şi moaşe următoarele certificate şi adeverinţe:

I) Certificate prin care se atesta că formarea în profesiile de asistent medical generalist şi moaşă este conformă prevederilor Directivei 36, pentru:

  • Diplomă de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată şi Diplomă de licenţă de asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată
  • Diploma de licenţă de moaşă

Documentele necesare eliberării acestora sunt:

  • copia legalizată a actului de identitate;
  • după caz, copie legalizată după- diplomă de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată/diplomă de licenţă de asistent medical generalist cu studii superioare de lunga durată, diplomă de licenţă de moaşă şi copia foii matricole;
  • cerere în care se va preciza adresa, numărul de telefon de contact.

II) Adeverinţe de recunoaştere a dreptului de acces la activităţile profesionale şi exercitarea acestora pe teritoriul României în baza titlului de calificare dobândit. Pentru titularii de titluri româneşti de calificare în profesiile amintite, nelistate de directive pentru România dar prevăzute de legislaţia în vigoare pentru exercitarea profesiei respective, precum şi în cazul celor care nu întrunesc condiţiile de practică profesională efectivă şi legală pentru certificarea drepturilor câştigate.

Documentele necesare eliberării sunt:

  • copia legalizată a actului de identitate;
  • copia legalizată a titlului (titlurilor) de calificare româneşti în profesiile de asistent medical generalist şi moaşă şi copia legalizată a foii matricole a titlului care atestă formarea de bază;
  • copia legalizată a autorizaţiei de liberă practică pentru asistenţi medicali generalişti şi moaşe, eliberată cu avizul OAMMR;
  • cerere în care se va preciza adresa, numărul de telefon de contact.

Cererile se pot depune la Registratura Generală a Ministerului Sănătăţii Publice, de luni până vineri, sau se pot transmite prin poştă, pe adresa: Ministerul Sănătăţii Publice, str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti.

Pentru relaţii suplimentare: Direcţia Generală Organizare, Resurse Umane, Dezvoltare Profesională şi Salarizare: 021-30.72.598 sau 021-30.72.618. Relaţii cu publicul: 021-30.72.675.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.