În perioada 29.11- 16.12.2016, OAMGMAMR organizează alegeri pentru organele de conducere la nivel teritorial și național, conform următorului calendar de alegeri:
La solicitarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România privind echivalarea studiilor postliceale sanitare cu studii superioare, Ministerul Sănătății ne-a transmis răspuns prin adresa nr. VVV 4465/13.10.2016:
În perioada 03-04 noiembrie 2016, Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat România atât în calitate de asistent șef, delegat al Ministerului Sănatății, cât și OAMGMAMR la întâlnirea asistenților șefi, reprezentanți ai Ministerelor Sănătății din Statele Membre ale Uniunii Europene. Întâlnirea a fost organizată de Slovacia, țară... Citiți mai mult
ANUNŢ IMPORTANT ! DEROGAREA DE LA CONDIŢIA DE EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ ÎN VEDEREA ÎNSCRIERII LA EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL, SESIUNEA 2016 În vederea înscrierii candidaţilor la examenul de grad principal – sesiunea 2016, vă facem cunoscut că prin referatul nr. VVV 5784/04.11.2016, conducerea Ministerului Sănătăţii a aprobat o derogare de la condiţia de experienţă profesională prevăzută... Citiți mai mult
Manualul ”Radioimagistică medicală. Radiofizică și tehnică” realizat de autorii Prof. Univ. Dr. CONSTANTIN ZAHARIA și Dr. ANA MAGDALENA BRATU şi colaboratorii, publicat cu sprijinul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a primit Diploma pentru apariţie editorială remarcabilă a anului universitar 2015-2016 din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Lansat la începutul lunii iunie... Citiți mai mult
COMUNICAT DE PRESĂ Vaccinarea, cea mai eficientă metodă de prevenție împotriva gripei de sezon Bolnavii cronici, femeile însărcinate, vârstnicii și personalul medical – cei mai expuși în fața virusului gripal! Organizația Mondială a Sănătății derulează Campania de Informare privind Gripa Odată cu sosirea anotimpului rece apar și cazurile de gripă, caracterizate prin infecții ce... Citiți mai mult
În perioada 18-19 octombrie 2016, domnul Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat organizația la cea de-a treia întâlnire a rețelei autorităților competente de reglementare a profesiei de asistent medical, care s-a desfășurat la Madrid. Alături de România, au mai participat reprezentanții autorităților competente din Franța, Portugalia,... Citiți mai mult
ANUNŢ privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali -sesiunea 2016 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) organizează, prin filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti, examenul de grad principal-sesiunea 2016, conform Ordinului MS nr. 1044/12.09.2016, publicat în Monitorul Oficial al... Citiți mai mult
SCRISOARE DESCHISĂ Asistăm în ultimele zile la o campanie în mediul on-line declanșată de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, sub pretextul apărării dreptului asistenților medicali absolvenți de postliceală la echivalarea studiilor. Federația „Solidaritatea Sanitară” din România se erijează în apărătorul acestor drepturi și se arată implicat în această problemă oferind, conform textului... Citiți mai mult
Examenul de grad principal din acest an se desfăşoară în data de 17 noiembrie 2016 pentru asistenţii medicali generalişti și în data de 18 noiembrie pentru celelalte categorii de candidaţi. Punem la dispoziția candidaților tematica și bibliografia de examen: 1.Asistent medical generalist_tematica si bibliografia grad principal 2016 2. Moase_tematica si bibliografia grad principal 2016 3. BFT_tematica si... Citiți mai mult
Acest website folosește cookie-uri proprii cât și cookie-uri adăugate de terți pentru a furniza o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și intereselor vizitatorilor.