Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Categorie: Blog

Cum să fii puternic în perioade dificile

Să nu uităm că asistenții medicali sunt sensibili, chiar dacă de multe ori pozează în oameni cu puteri supranaturale, absorbind și încercând să rezolve problemele celor din jur. E important să realizăm că, la fel ca pacienții pe care îi îngrijesc, asistenții medicali sunt vulnerabili în fața stresului și a traumelor pe care viața le... Citiți mai mult

Evenimentul „Problematica diabetului în România” | Palatul Parlamentului, 5 aprilie 2016

„În prezent trebuie să se înțeleagă că educația terapeutică este atât de importantă încât simplu tratament medical pentru diabetic fără demararea procesului educativ este privit ca inadecvat. Asistenții medicali trebuie să își aducă o contribuție pe măsura întregului lor potențial la educația pacientului.” a susținut Dl. Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și... Citiți mai mult

Ce definește un asistent medical de succes?

Un asistent medical de succes este definit de faptul că este bine plătit? Sau poate că este considerat o persoana cheie din secția unde lucrează?  Studiind asistenții care sunt recunoscuți ca fiind valoroși atât de pacienți, cât și de echipa din care fac parte, am identificat câteva din comportamentele asistenților medicali de succes. Cele 6... Citiți mai mult
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.