Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Buletin de știri | Consiliul European al Asistenților Medicali

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 29 Septembrie 2021

Cuprins:

  1. Asistenții medicali merită mai mult. La fel și pacienții lor.

2. Investim, protejăm. Împreună! Viitorul profesiei de asistent medical în era post- covid

3. Regatul Unit se teme că noul proiect de lege va permite  “interferențe politice” în recrutarea internațională a asistenților medicali

4. Rolul-cheie al asistenților medicali în timpul pandemiei COVID-19 a fost uitat de guvernul canadian

Asistenții medicali merită mai mult. La fel și pacienții lor.

Într-un articol publicat la data de 12 august în New York Times, Dr. Linda Aiken a expus o analiză a consecințelor pandemiei COVID-19 asupra asistenților medicali. Potrivit autoarei, criza a scos la iveală punctele tari ale sistemului national de sănătate, dar a expus și un punct slab major: insuficiența cronică de asistenți medicali în spitale, sanatorii și școli.

Dr. Aiken se află în fruntea celui mai important centru de cercetare din lume privind rezultatele  activității de asistență medicală, ce are ca scop înțelegerea cauzelor lipsei de personal de asistență medicală în Statele Unite și în străinătate și găsirea unor soluții la această problemă.  Așa cum a declarat în analiza sa, Dr. Aiken subliniază necesitatea de a preveni o întoarcere la condițiile de muncă precare de dinainte de pandemie, care au dus la rate ridicate de epuizare  și rotație în rândul asistenților medicali, chiar și înainte de COVID.

Cercetarea sa evidențiază două motive majore care stau la baza deficitului de asistenți medicali:

  • Condițiile de lucru precare, inclusiv lipsa posturilor permanente finanțate de angajator pentru asistenții medicali din spitale, cămine de bătrâni și școli.
  • Incapacitatea statelor de adopta politici care să stabilească și să pună în aplicare un nivel sigur de asistenți medicali, să permită asistenților medicali să își exercite profesia acolo unde este nevoie, adesea dincolo de granițele statului, precum și modernizarea regulilor privind acordarea autorizației asistenților medicali, astfel încât aceștia să își poată folosi întreaga educație și expertiză.  

Potrivit acesteia, practicile de management responsabil din domeniul îngrijirilor, alături de politici de stat mai bune, ar putea contribui la rezolvarea problemelor

De fapt, ar trebui ca spitalele și căminele de bătrâni să fie obligate să respecte standardele de siguranță privind personalul de îngrijire.

Nu numai că statele nu solicită un nivel sigur de personal de asistență medicală, dar nici populația nu deține informațiile și instrumentele de care are nevoie pentru a alege spitale și cămine de bătrâni, în baza nivelului de personal sau pentru a pleda pentru o dotare mai bună  a spitalelelor și a căminelor” scrie autoarea.

În cazul Statelor Unite ale Americii, legislatorii nu au reușit să adopte un proiect de lege care să includă un procent sigur de asistenți medicali, nici măcar după pandemie. În schimb, au votat pentru comisii interne în spitale care să supravegheze siguranța personalului medical și al pacienților. “Legislatorii trebuie să își facă treaba. Leaderii în domeniul sănătății trebuie să finanțeze posturi suficiente pentru asistenți medicali și să creeze condiții de muncă rezonabile, astfel încât asistenții medicali să poată fi prezenți pentru a avea grijă de noi toți.”

În opinia Dr. Aiken, avem nevoie de apărători cu influență care să își asume interesele speciale, astfel încât statele americane să poată face schimbări politice în interesul publicului.  Politicile de stat sunt influente în furnizarea de servicii de sănătate și merită o atenție și o suținere mai mare din partea publicului, întrucât sunt pregătite pentru o exploatare  a intereselor speciale.

Le datorăm asistenților medicali și nouă înșine o mai bună organizare a sistemului de sănătate. Așa-numitul deficit de asistenți medicali a devenit o scuză pentru a nu face mai multe pentru îngrijiri sigure, eficiente și centrate pe pacient, a declarat specialistul. Fie că este vorba despre Statele Unite ale Americii sau despre Uniunea Europeană,

Nu numai că statele nu solicită un nivel sigur de personal de asistență medicală, dar nici populația nu deține informațiile și instrumentele de care are nevoie pentru a alege spitale și cămine de bătrâni, în baza nivelului de personal sau pentru a pleda pentru o dotare mai bună  a spitalelelor și a căminelor.” scrie autoarea.

În cazul Statelor Unite ale Americii, legislatorii nu au reușit să adopte un proiect de lege care să includă un procent sigur de asistenți medicali, nici măcar după pandemie. În schimb, au votat pentru comisii interne în spitale care să supravegheze siguranța personalului medical și al pacienților. Legislatorii trebuie să își facă treaba. Leaderii în domeniul sănătății trebuie să finanțeze posturi suficiente pentru asistenți medicali și să creeze condiții de muncă rezonabile, astfel încât asistenții medicali să poată fi prezenți pentru a avea grijă de noi toți.”

În opinia Dr. Aiken, avem nevoie de apărători cu influență care să își asume interesele speciale, astfel încât statele americane să poată face schimbări politice în interesul publicului.  Politicile de stat sunt influente în furnizarea de servicii de sănătate și merită o atenție și o suținere mai mare din partea publicului, întrucât sunt pregătite pentru o exploatare  a intereselor speciale.

Le datorăm asistenților medicali și nouă înșine o mai bună organizare a sistemului de sănătate. Așa-numitul deficit de asistenți medicali a devenit o scuză pentru a nu face mai multe pentru îngrijiri sigure, eficiente și centrate pe pacient, a declarat specialistul. Fie că este vorba despre Statele Unite ale Americii sau despre Uniunea Europeană.

Dr. Linda Aiken, Profesor de asistență medical și sociologie și director fondator  al Centrului pentru rezultate în materie de sănătate și cercetare politică din cadrul Universității din Pennsylvania Școala de Asistență Medicală.

Investim, protejăm. Împreună! Viitorul profesiei de asistent medical în era post-covid

La data de 14 iunie 2021, Dl. Howard Catton, Director Executiv al Consiliului internațional al asistenților medicali (ICN), și Dna. Elisabeth Iro, Asistent Șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), au publicat un articol în British Medical Journal: “Cum să repoziționăm profesia de asistent medical pentru era post-covid?

Potrivit amândurora, eficiența îngrijirilor medicale este indisolubil legată de situația profesiei de asistent medical.  Este extrem de important să investim masiv în profesia de asistent medical pentru a aduce o schimbare fundamentală în ceea ce privește fragilitățile sistemelor de sănătate expuse de pandemia COVID-19. Profesia de asistent medical trebuie să își planifice cu atenție următorii pași, pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă lumea,  a declarat Dl. Catton.

Dl. Howard Catton, Director Executiv ICN

Cei doi autori formulează recomandări-cheie care ar putea conduce la o evoluție eficientă a sectorului:

  • Asistenții medicali trebuie să fie leaderi și în conceperea sistemelor de sănătate, nu doar în furnizarea îngrijirilor.
  • Sănătatea trebuie să fie luată în considerare în fiecare politică guvernamentală, având asistenți medicali superiori prezenți în fruntea organizațiilor tuturor sistemelor de sănătate și a departamentelor guvernamentale.  
  • Guvernele trebuie să conducă implementarea strategiilor puse în aplicare la nivel global, în funcție de forța de muncă din domeniul sănătății și de profesiile din domeniul asistenței medicale din țările lor.
  • Țările trebuie să adopte planuri pe termen lung privind forța de muncă, făcând eforturi pentru autosuficiență în ceea ce privește forța de muncă din domeniul sănătății, inclusiv a asistenților medicali.
  • Inevestițiile în locurile de muncă pentru asistenți medical, educație, leadership și furnizarea serviciilor  trebuie privite ca o investiție în siguranța, securitatea și liniștea fiecărui cetățean.

De fapt, din ce în ce mai mulți oameni tind să conștientizeze situația profesiei de asistent medical de la nivel global.  Aceasta îndeamnă la reflecție asupra rolului asistenților medicali și asupra formei pe care ar trebui să o ia profesia în viitor. Acest viitor trebuie privit într-un context global care include egalitatea de gen și schimbările climatice, ca motoare ale unei noi dezbateri privind politicile de sănătate publică. Pentru a realiza acoperirea universală cu servicii medicale până în anul 2030, există necesitatea de a se reformula relația asistenților medicali cu tehnologia digitală.

În opinia autorilor, consolidarea educației și a leadershipului asistenților medicali și includerea unei voci a profesiei de asistent medical în toate deciziile referitoare la  viitorul sistemelor și politicilor de sănătate vor fi esențiale, dacă ne dorim să creăm servicii mai echitabile și rezultate mai bune pentru pacienți și comunitățile acestora.  

Dna. Iro și Dl. Catton au reamintit că cea de-a 72-a  Adunare Mondială a Sănătății a desemnat anul 2020 ca Anul internațional al asistentului medical și al moașei. Pe tot parcursul anului 2020, au fost planificate activități pentru creșterea profilului profesiilor de asistent medical și moașă, arătând contribuția importantă a acestora pentru sănătatea populației, realizarea acoperirii universale cu servicii medicale și pentru societate. Multe dintre acestea au fost suspendate, întrucât asistenții medicali răspundeau pandemiei Covid-19.

În pofida întreruperii acitvităților planificate din cauza pandemiei, 2020 a crescut profilul asistenților medicali și a activității acestora, în întreaga lume.

“Anul trecut ne-a învățat că aplauzele nu sunt suficiente.”

Anul 2021 este desemnat Anul lucrătorilor din domeniul sănătății și al îngrijirilor, cu sloganul campaniei:  Investim, protejăm. Împreună!

Dna. Elisabeth Iro, Asistent Șef în cardrul OMS

Articolul evidențiază câteva probleme majore ale profesiei de asistent medical:

–        Asistenții medicali în conducerea de nivel înalt

Asistenții medicali de la toate nivelurile trebuie să continue să se implice în dialog și dezbateri informate, cu privire la o serie de probleme globale. Deși asistenții medicali preiau conducerea la toate nivelurile, la nivel global, profesia de asistent medical este mai puțin reprezentată la cel mai înalt nivel, în cadrul guvernelor și al ministerelor sănătății.

–        Deficitul global de asistenți medicali

Raportul a subliniat un deficit global actual de 6 milioane de locuri de muncă pentru asistenți medicali.

–        Migrația asistenților medicali

Situația inechitabilă a rezervei globale de asistenți medicali și migrația a lăsat multe țări cu prea puțin asistenți medicali. Aproape 90% din deficitul de 6 milioane are loc în țările cu venituri mici și mijlocii.

Raportul ICN privind migrația a subliniat importanța de a dispune de date privind mobilitatea și migrația internaționale a asistenților medicali și a susținerii transparenței referitoare la dependența fiecărei țări de asistenții medicali internaționali.  

–        Valorificarea profesiei de asistent medical

Pandemia a evidențiat necesitarea ca țările să crească investițiile în forța de muncă din domeniul sănătății, inclusiv a asistenților medicali. Valoarea economică și socială acordată activității asistenților medicali este adânc înrădăcinată în normele legate de gen, inclusiv în segregarea  de gen omniprezentă în profesia de asistent medical. Problemele legate de planificarea forței de muncă în timpul pandemiei COVID-19 au evidențiat o nevoie urgentă de salarii echitabile și condiții de muncă decente, precum și egalitate de gen în oportunitățile de leadership în domeniul sănătății. Aceste tipuri de cheltuieli trebuie considerate parte integrantă a securității naționale în domeniul sănătății.  

–        Furnizarea și conducerea serviciilor

La nivel clinic, asistenții medicali de practică avansată din întreaga lume oferă îngrijiri de calitate, eficiente din punct de vedere al costurilor, aproape de domiciliul oamenilor, iar aceste tipuri de servicii pot ajuta la reformarea îngrijirilor de sănătate ale viitorului.  Asistenții medicali de practică avansată crează o oportunitate uriașă de dezvoltare și creștere a sistemelor de sănătate.  Ei dețin un rol de conducere în prevenirea și limitarea bolilor, precum și în furnizarea primului contact și al îngrijirilor pe termen lung, oferind în același timp beneficii grupurilor vulnerabile la care alți profesioniști din domeniul sănătății nu ar putea ajunge.

Cu toate acestea, în unele țări există restricții de reglementare, care interzic potențiala extindere a rolului de asistent medical de practică avansată.  

Regatul Unit se teme că noul proiect de lege va permite ‘interferențe politice’ în recrutarea asistenților medicali din străinătate

Potrivit Royal College of Nursing, siguranța pacienților din Regatul Unit ar putea fi compromisă, iar îngrijirile medicale din națiunile mai sărace ar putea fi subminate de modificările post-Brexit în ceea ce privește normele privind migrația asistenților medicali. Proiectul de lege privind calificările profesionale, care urmează să afecteze atât asistenții medicali din străinătate care vin în Regatul Unit, cât și pe cei britanici care lucrează în afara granițelor, a fost introdus în Camera Lorzilor în luna mai  2021. Se așteaptă ca proiectul de leges să atingă faza finală în Camera Lorzilor și să se mute în Camera Comunelor în toamnă,  cu aprobare regală probabil până în decembrie sau la începutul anului  2022. Proiectul de lege stabilește un nou cadru pentru recunoașterea, de către Regatul Unit, a calificărilor profesionale dobândite în străinătate,  înlocuind libera circulație a profesioniștilor în statele membre ale Uniunii Europene. Acesta va oferi autorităților de reglementare, precum Consiliul asistenților medicali și moașelor (NMC), capacitatea de a încheia acorduri cu echivalenții lor internaționali.  

Cu toate acestea, la data de 29 iulie, Royal College of Nursing a publicat o notă informativă în care avertiza că noul proiect de lege este prea vag și ambiguu, deschis la diverse interpretări. Proiectul de lege ar putea acorda „puteri de mare anvergură” ministerelor și ar putea “deschide ușa interferențelor politice în standardele existente de educație și practică”, a declarat colegiul. Și în cele din urmă, ar putea conduce la o „dependență excesivă și sistemică de recrutarea internațională, pentru rezolvarea lipsei de locuri vacante pentru asistenți medicali”, în potențialul detriment al țărilor în curs de dezvoltare.

De asemenea, există teama că recunoașterea calificărilor internaționale ar putea fi inclusă în viitoarele acorduri comerciale și că proiectul de lege ar putea submina autonomia autorităților de reglementare precum NMC. În mod semnificativ, Royal College of Nursing a avertizat în informarea sa: „Membrii noștri consider că proiectul de lege, în forma sa actuală, poate pune în pericol siguranța pacienților.”

Referitor la aceeași problemă, Dl. Howard Catton, Director Executiv al Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (ICN), a declarat că este îngrijorat cu privire la modul în care proiectul de lege ar putea afecta deficitul global de asistenți medicali, care, conform estimărilor ICN, va ajunge la 12-13 milioane în următorii ani. „Mi se pare că este o măsură menită să fluidizeze migrația internațională și să reducă barierele din calea migrației internaționale și  [pare să] semnaleze că migrația internațională va fi o parte destul de importantă a modului în care Regatul Unit se asigură că are destui asistenți medicali,” a mai adăugat dl Catton.

A subliniat însă și faptul că există țări – multe dintre ele în curs de dezvoltare – cu un deficit și mai mare de asistenți medicali decât Regatul Unit, care ar putea suferi mai mult dacă asistenții medicali ar pleca în națiunile mai bogate.  Dl. Catton a adăugat: „Nu am alege anumite țări în mod special, dar mesajul nostru pentru toate țările este următorul: înțelegeți oferta de asistenți medicali în raport cu nevoile populației voastre? “Ca o chestiune de principiu, mi-ar plăcea să văd că țările au ca obiectiv autosuficiența.”

De asemenea, a pus la îndoială faptul că acordurile comerciale reprezintă mediul adecvat pentru a se conveni asupra calificărilor profesiei de asistent medical. „Există riscuri aici,” a precizat el. “Vă puteți imagina negociatorii comericiali încercând să  încheie un acord cu o altă țară privind comerțul cu mașini sau frigidere și echipa cu care negociați să spună “aș vrea să vină mai mulți asistenți medicali din țara dvs, în Regatul Unit?”

‘Dacă acordurile comerciale vor fi folosite pentru convenirea calificărilor asistenților medicali– iar Dl. Catton a declarat că are rezerve serioase în această privință– atunci este vital ca organismul adecvat, precum NMC, să fie prezent pentru a se asigura  că sunt respectate standardele, a spus el.

Rolul cheie al asistenților medicali în timpul pandemiei COVID-19 a fost uitat de către guvernul canadian

Într-un articol publicat la data de 23 august în ziarul canadian “La Presse”, Dna. Linda Silas, asistent medical și Președinte al Federației canadiene a sindicatelor asistenților medicali (CFNU), și-a exprimat punctul de vedere cu privire la povara pe care o poartă asistenții medicali, atât din punct de vedere fizic, cât și mental.

De la izbucnirea pandemiei COVID-19 în urmă cu doi ani, principala problemă a fost lipsa paturilor în spitale. Ulterior, guvernul canadian a alocat resurse pentru a aborda problema și pentru a crește capacitatea spitalelor.  Dna. Silas atrage atenția asupra unui element esențial care lipsește: nu au fost alocate niciun fel de resurse asistenților medicali care joacă un rol central.  “Fără asistenți medicali, patul nu este decât un pat  ” declară președintele  CFNU.

Diversele roluri și competențele de specialitate ale asistenților medicali au fost adesea trecute cu vederea în timpul pandemiei. Asistenții medicali nu sunt interschimbabili datorită educației lor unice, a domeniului de experiență și a  autorităților de reglementare care determină ce pot (și ce nu pot) face atunci când îngrijesc anumiți pacienți.  

Potrivit autoarei, este timpul să recunoaștem povara fizică și psihologică uriașă la care sunt supuși asistenții medicali din cauza acestei experienței. Burnout-ul este foarte răspândit și o mulțime de asistenți medicali părăsesc profesia.  

Sistemul de sănătate era deja împins la limită înainte de pandemie. Acum, după sute de mii de ore suplimentare, nenumărate ture de 24 de ore, una după alta și multe concedii anulate, asistenților medicali li se spuse că nu se pot odihni fiindcă sistemul de sănătate nu va putea face față.  

Și ca să fie povara și mai grea, unele guverne încearcă în mod agresiv să echilibreze bugetele pe spatele asistenților medicali, tăind sau înghețând salariile și reducând personalul. Mulți asistenți medicali sunt sătui de lipsa de sprijin, stimă sine și respect. Unii se pensionează mai devreme sau se întorc la studii într-un domeniu în care munca va fi mai satisfăcătoare. Dna. Silas afirmă că unii, din disperare, pleacă pur și simplu.

Dna. Silas, Președinte CNFU

Repercursiunile deficitului anticipat de asistenți medicali, precum și impactul său negativ asupra timpului de așteptare și a îngrijii pacientului, sunt evidente acum în toate provinciile Canadei. Guvernele și angajatorii încearcă să  umple golurile oferind mii de prime la semnarea contractelor, în încercarea de a atrage asistenți medicali din alte provincii.  

Sindicatele asistenților medicali au tras în repetate rânduri semnalul de alarmă cu privire la lipsa de personal. Din păcate a fost nevoie de o pandemie globală și de multe decese până să iasă la iveală în sfârșit lipsa completă de conducere federală în planificarea forței de muncă din domeniul sănătății, precum și consecințele acesteia când ne referim la răspunsul la nevoile de sănătate ale populației Canadei.  

Președinta CFNU subliniază că, în lipsa unor date de bază referitoare la lucrătorii din domeniul sănătății, inclusiv asistenți medicali, factorii de decizie politică sunt obligați să planifice orbește. De asemenea, este nevoie de investiții substanțiale din partea guvernului federal  pentru o mai bună gestionare și sprijinire a forței de muncă din domeniul sănătății.  

Doamna Silas, Președinte CNFU

Alte țări, printre care Noua Zeelandă și Australia, au luat măsuri proactive pentru a reduce decalajul dintre cerere și ofertă în domeniul asistenței medicale. Acestea au creat organisme coordonatoare pentru a furniza mai bine date și instrumente pentru planificarea forței de muncă.

Dna. Silas încheie cu un avertisment referitor la nevoia urgentă de a investi în programe de retenție pentru stoparea exodului asistenților medicali. În timp ce sunt necesare recrutarea și noile angajări, noii absolvenți depind de îndrumarea unor asistenți medicali mai experimentați, în special la începutul carierei.  

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.