Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România devine membru al Fundației Europene pentru Siguranța Pacientului
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Asistenţii medicali, reprezentaţi la nivelul Autorităţilor sanitare publice

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2013

Ministerul Sănătăţii a propus spre dezbatere publică Proiectul de Ordin privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Practic, aceste organisme vor înlocui actualele Direcţii Judeţene de Sănătate Publică.

În privinţa implicării şi rolului pe care îl vor avea asistenţii medicali în noile structuri reprezentative ale Ministerului Sănătăţii la nivel local, Proiectul propune înfiinţarea unui Compartiment asistenţă comunitară şi înregistrare/evaluare asistenţi medicali.

Noul Compartiment asigură o mai bună monitorizare a asistenţilor medicali/moaşelor care lucrează la un moment dat la nivelul unui judeţ, are atribuţii mult mai precise privind educaţia şi pregătirea profesională a asistenţilor medicali/moaşelor şi, de asemenea, face o legătură mai bună între organizaţia profesională Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi structurile Ministerului Sănătăţii.

Conform Proiectului, Compartimentul asistenţa comunitară şi înregistrare/evaluare asistenţi medicali are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea şi pregătirea profesională a asistenţilor medicali şi comunitari, moaşelor şi a personalului auxiliar sanitar;
b) evaluează, coordonează şi monitorizează serviciile de asistenţă comunitară şi de îngrijiri la domiciliu;
c) colaborează şi dezvoltă programe de îngrijiri de sănătate cu autorităţile locale şi cu organizaţiile neguvernamentale;
d) înregistrează asistenţii medicali, comunitari, moaşele în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în Registrul Unic Naţional;
e) eliberează autorizaţia de liberă practică pentru asistenţi medicali şi moaşe;
f) evaluează periodic nevoile de formare profesională şi organizează programe de educaţie continuă pentru asistenţi medicali, comunitari, moaşe;
g) asigură informarea asistenţilor medicali, comunitari, moaşelor asupra legislaţiei din domeniul profesiei, a normelor de etică şi deontologie profesională, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
h) controlează respectarea codului de etică şi deontologie profesională de către asistenţii medicali, comunitari şi moaşe;
i) controlează respectarea programelor de instruire practică a elevilor şi studenţilor din unităţile de învăţământ care pregătesc asistenţi medicali şi moaşe, desfăşurate în unităţile sanitare, în colaborare cu directorul de îngrijiri/asistent şef şi cu reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean;
j) participă în comisia de examinare pentru examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare;
k) participă la selecţia asistenţilor medicali, comunitari, moaşelor, infirmierelor, precum şi ca membri în comisiile de examene şi concursuri de ocupare a posturilor vacante pentru aceste categorii de personal;
l) colaborează cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România la reatestarea competenţei profesionale a asistenţilor medicali, comunitari, moaşelor;
m) participă la activităţile profesionale şi manifestările organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
n) colaborează cu organizaţii profesionale, sindicale şi organizaţii neguvernamentale în proiecte ce privesc activitatea asistenţilor medicali.

O parte a acestor prevederi au fost introduse în Proiect la propunerea asistentului şef în Ministerul Sănătăţii, Mircea Timofte.

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.