Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Florence Nightingale și transformarea profesiei de asistent medical

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 06 Ianuarie 2020

Anul asistentului medical va evidenția potențialul viitorilor asistenți medicali, dar și provocările ce îi așteaptă

Știință și tehnologie

Organizația Mondială A Sănătății a desemnat anul 2020 “Anul asistentului medical”, marcând 200 de ani de la nașterea lui Florence Nightingale, care a pus bazele principiilor asistenței medicale moderne și ale salubrității spitalicești.  Dacă ar fi să nimerească într-un spital din zilele noastre, Nightingale ar fi încântată să vadă progresul în domeniul asistenței medicale, înregistrat din vremea ei și până acum, precum și posibilitatea apariției unor schimbări în profesia, în anii ce vor urma.  

În anul 1860, Nightingale a înființat prima școală de asistente medicale,  în cadrul unui spital din Londra  și a scris în jur de  200 de cărți și lucrări. A fost prima femeie admisă în Societatea Statistică Regală,  pentru activitatea sa de pionierat în infografie statistică. În timp ce îngrijea soldații britanici în Războiul Crimeii, ea a prezentat cazul pentru salubrizarea spitalelor folosind o variație a graficului proporțiilor, denumit “Diagrama cauzelor mortalității în armata din est”, demonstrând că soldații mureau în număr mai mare, mai degrabă din cauza infecțiilor, decât al rănilor. A întocmit graficul cu scopul de a “transmite prin imagine, ceea ce ar putea să nu afecteze creierului publicului prin cuvinte”. În diagrama care a ajuns să poarte numele de Coxcomb, fiecare porțiune a graficului are aceeași lățime unghiulară și o arie care reprezintă cantitatea dintr-o anuită categorie (cum ar fi numărul celor decedați).

În prezent, mulți oameni, dacă nu chiar majoritatea, consideră că profesia de asistent medical este un set limitat de competențe dobândite în spital, cam cum se întâmpla pe vremea lui Nightingale. În realitate, asistenții medicali dețin diplome universitare și studii de doctorat. Ca și medicii, asistenții medicali se specializează într-o multitudine de discipline, cum ar fi neonatologie, cardiologie, Accidente și Urgențe. Există chiar și asistenți în domeniul medico-legal. Ritmul inovației în profesia de asistent medical este atât de rapid, încât unele ediții ale American Nurse Today, o revistă lunară, depășește 70 de pagini.

În anul 2020 și mai departe, asistenții medicali vor îndeplini un număr din ce în ce mai mare de sarcini, rezervate în mod convențional medicilor, atât în îngrijirea acută, cât și în cea cronică.  Deja aproape două treimi din anestezicele administrate pacienților din America, sunt administrate de asistenți medicali anesteziști autorizați. În present, în Marea Britanie, asistenții medicali de specialitate efectuează anumite tipuri de intervenții chirurgicale abdominale, ortopedice și cardiace. În zone din Africa Subsahariană, asistenții medicali sunt instruiți să facă cezariană de urgență, cu rezultate comparabile cu cele realizate de medici.

Transformarea profesiei de asistent medical

Asistenții vor înlocui din ce în ce mai mult medicii, în tratarea pacienților cu diabet și alte afecțiuni cronice care necesită modificări ale stilului de viață. Asistenții medicali sunt deosebit de bine plasați pentru a oferi acest tip de îngrijire holistică, care ține cont de circumstanțele de viață ale fiecărei persoane, pentru că  sunt confidenții pacienților, de foarte mult timp. După spusele lui academicianului Brian Dolan, “ oamenii privesc medicii cu respect, dar pe asistenții medicali îi privesc în ochi.” În anchetele privind încrederea în oamenii din diverse profesii, invariabil, asistenții medicali sunt în top.  

Ceea ce ar dezamagi-o pe Nightingale în călătoria sa în timpul present, ar fi că transformarea profesiei de asistent medical a fost inegală. În diverse țări precum India, Germania, Portugalia, asistenții medicali sunt tratați, în general, ca ajutoare ale medicilor și nu ai voie să prescrie medicamente sau să pună diagnostic, nici măcar pentru bolile comune. Și chiar dacă asistenții medicali însumează aproape jumătate din forța de muncă globală din domeniul sănătății – și 90% din contactul pacienților cu cadrele mediale — de cele mai multe ori, ei nu se află la masa deciziilor politice din domeniul sănătății. Nici măcar Organizația Mondială a Sănătății nu a avut un CNO până în anul 2018.

O altă tendință care ar face-o pe Nightingale să  se încrunte, ar fi faptul că profesia de asistent medical și-a pierdut strălucirea, astfel încât majoritatea posturilor sunt dificil de ocupat. În multe țări, nicio altă profesie nu are un număr mai mare de posturi vacante. În următorul deceniu, deficitul de asistenți medicali va rămâne cea mai mare problem cu care se vor confrunta sistemele naționale de sănătate din întreaga lume. Până în anul 2030, deficitul global de asistenți medicali va ajunge la 7.6  milioane de asistenți medicali, adică o treime din cifra lor din prezent.  

Pentru a schimba această situație, eforturile de a atrage mai multe persoane în profesia de asistent medical și de a menține asistenții medicali formați, se vor accelera. Țările se vor concentra mai mult pe recrutarea asistenților medicali la nivel local, decât din străinătate– adesea din locuri sărace în care îngrijirile sunt deja afectate de deficitul de asistenți medicali.  Campaniile media naționale vor avea ca scop creșterea profilului profesiei de asistent medical, prin spulberarea viziunilor depășite despre ceea ce presupune  această profesie.  Unii ar putea împrumuta idei din campania extrem de eficientă din Singapore, care a pregătit povești de viață ale asistenților medicali, documentare și chiar un  “imn al profesiei de asistent medical” (sub forma unui videoclip captivant de muzică pop). Contul instragram al campaniei are de toate pentru toți, inclusiv povești de dragoste ale cuplurilor care s-au cunsocut în școlile de asistență medicală.  Impulsionate de o campanie globală care a început în anul 2018, mai multe spitale și alți angajatori vor stabili programe de dezvoltare profesională și leadership pentru asistenți medicali. Vor exista și mai multe discuții și sperăm, și acțiuni,  cu privire la modul în care asistenții medicali pot lucra la adevărata valoare a comeptențelor și autorizației lor.  Pentru facilitarea muncii lor, făcând-o mai ușor de gestionat, și pentru a reduce epuizarea, se va utiliza tehnologia. De exemplu, vor fi utilizați algoritmi pentru a determina rutele optime pentru schimburile pe secție.

În același timp, odată cu evoluția sistemelor de diagnosticare și a roboților chirugicali, asistența medicală ar putea fi singurul aspect al profesiei îngrijirilor, în care aparatele nu vor înlocui ființle umane. Chiar dacă profesia de asistent medical este influențată de știința și tehnologia medicală, așa cum a fost din vremea lui Nightingale și până acum, puterea sa de vindecare a rămas înrădăcinată în empatie și contact uman.

Sursă articol: https://worldin.economist.com/

Surs[ fotografie: https://florence-nightingale.co.uk/

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.