Hotărâre CN cursurile EMC vor fi gratuite
Membrii Consiliului Național al OAMGMAMR reuniți în ședință plenară în perioada 20-21.11.2019, cu respectarea regulamentului de procedură, au hotărât ca începând cu 1 ianuarie 2020 participarea la cursurile de educație medicală continuă organizate de OAMGMAMR să fie gratuită. Excepție fac cursurile de educație medicală continuă organizate pentru asistenții medicali și moașe cu credite restante.
Mai mult, OAMGMAMR va pune la dispoziție o platformă națională pentru cursuri online de educație medicală continuă. De asemenea, vor continua să fie disponibile și cursurile existente în prezent pe platformele filialelor judetene, fără taxă. Costurile de administrare, mentenanță și pentru dezvoltarea acestor platforme, precum și costurile legate de elaborarea suporturilor de curs de către specialiști vor fi susținute financiar de către OAMGMAMR.
De asemenea, s-a hotărât eliminarea taxei de eliberare a duplicatului pentru certificatul de membru.
Totodată, la lucrările Consiliului Național (CN) al OAMGMAMR au fost discutate o serie de luări de poziție din spațiul public cu privire la cotizațiile membrilor (scrisoarea domnului deputat Radu Sebastian pin care se solicită cotizația în cuantum fix, precum și scrisoarea Asociației Naționale a Asistenților Medicali Generaliști din Medicină Primară care solicită menținerea cotizației ca procent din salariul de bază). Trebuie precizat că organismele profesionale și de reglementare definite prin lege, inclusiv OAMGMAMR, se autofinanțează pentru a-și exercita atribuțiile definite de lege. În consecință, toate profesiile care fac obiectul reglementărilor legale din România plătesc o cotizație de membru autorității de reglementare. Având în vedere că opiniile formulate în spațiul public menționate mai sus reprezintă puncte de vedere contradictorii, s-a luat decizia în Consiliul Național de a realiza o analiză comparativă a modului de stabilire a cotizației, atât în raport cu alte organisme/autorități profesionale și de reglementare din spațiul european, cât și în raport cu alte organisme profesionale la nivel național, inclusiv în raport cu organizații patronale și sindicale finanțate conform legii, prin contribuțiile membrilor. Concluziile analizei vor fi prezentate în următoarea ședință a Consiliului Național.
De asemenea, membrii CN au fost informați cu privire la stadiul dezvoltării platformei informatice care va găzdui noul Registru unic national al asistentilor medicali. Obiectivul OAMGMAMR este de a veni în sprijinul membrilor cu o platformă adaptată cerințelor actuale tehnologice, de securitate și de protecție a datelor cu caracter personal, dar și în susținerea unei relații deschise cu membrii organizației, cu instituții și cu publicul larg, platforma urmând a beneficia de o componentă care va permite accesul celor interesati la un set de date de interes public. Totodată, registrul va facilita extragerea de date și rapoarte statistice necesare susținerii și dezvoltării politicilor de resurse umane, precum și schimbul de informații cu autoritățile statelor membre.
În cadrul ședinței Consiliului Național, organizată în perioada 20-21.11.2019, s-au prezentat direcțiile de acțiune internaționale pentru pregătirea Anului 2020, desemnat Anul internațional al asistentului medical și al moașei în cadrul celei de-a 72 Adunări a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care s-a desfășurat în luna mai 2019, la Geneva. În acest sens, OAMGMAMR își propune o serie de acțiuni de promovare, printre care menționăm organizarea conferinței anuale naționale și internaționale 2020, cu un număr estimat de 600 participanți, susținută financiar de către Ordin, acordarea de premii de excelență pentru profesioniștii noștri, organizarea în parteneriat cu Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN) a unui program de instruire în leadership pentru un grup țintă de asistenți medicali, la care se adaugă acțiuni ale filialelor în plan local, inclusiv încheierea de parteneriate pentru promovarea profesiei. Informații privind evenimentele planificate pentru anul 2020, inclusiv privind Conferința națională și internațională OAMGMAMR 2020 vor fi publicate pe site-ul și pe pagina de facebook ale Ordinului. OAMGMAMR va contribui, de asemenea, la elaborarea primului studiu global privind asistenții medicali care va fi lansat de OMS la data de 7 aprilie 2020, urmând ca după adoptare, organizația să sprijine și diseminarea concluziilor raportului în plan național.
Procedurile de practică au fost finalizate de către Ordin de un grup de specialiști din domeniu, activitate susținută financiar de către Ordin. În prezent, documentația este transmisă pentru punct de vedere filialelor teritoriale ale organizației și ulterior vor fi supuse adoptării prin ordin al ministrului sănătății.