Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Acord de compromis privind Directiva- Test de proporționalitate

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 11 Iunie 2018

După obținerea acordului de compromis între Consiliu și Parlament, proiectul de Directivă privind efectuarea unui test de proporționalitate, înainte de adoptarea unei noi reglementări referitoare la profesii a intrat în ultima etapă procedurală care precede publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv aceea a pregătirii versiunilor legislative în limbile naționale ale Statelor Membre ale Uniunii Europene.

Versiunea finală, deși nu reflectă pe deplin îngrijorările formulate în negocieri de către OAMGMAMR, oferă, față de propunerea inițială a Comisiei Europene, o perspectivă echilibrată între necesitatea de salvgardare a obiectivelor de sănătate și cele economice promovate de directivă.

Statele membre trebuie să asigure accesul la servicii de sănătate de înaltă calitate și furnizarea în siguranță a medicamentelor în funcție de nevoile de sănătate publică ale realităților demografice, geografice și culturale naționale. Textul final recunoaște natura specială a profesiilor din domeniul sănătății și prevede pentru statele membre o marjă de apreciere suficientă pentru a garanta cel mai înalt nivel de protecție a sănătății atunci când se reglementează profesiile din domeniu.

Astfel,

Considerentul 19 al actului european menționează că trebuie asigurat un nivel înalt de sănătate publică, conform Articolului 168 al TFEU, iar prezenta Directivă este în deplină conformitate cu acest principiu;

Considerentul 29 este nou și binevenit, specific pentru profesiile din domeniul sănătății și subliniază necesitatea unei atenții cuvenite pentru sănătatea publică. Acesta reunește, de fapt, majoritatea mențiunilor privind profesioniștii din domeniul sănătății din textul precedent al Parlamentului;

Articolul 4.5, care viza aspecte specifice din reglementările pentru profesioniștii din sănătate, a fost eliminat în urma acordului de compromis.

Compromisul reflectat în versiunea finală a actului legislativ va permite statelor membre să continue să protejeze sănătatea publică și să pună pe primul plan siguranța pacienților.

Rămâne responsabilitatea Statelor membre să identifice abordarea specifică în planul național al transpunerii legislative,  care să ia în considerare marja de apreciere acordată de directivă.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.