Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Asistenţii medicali din Europa militează pentru o educaţie de nivel înalt

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 02 Octombrie 2012

Până pe data de 15 octombrie a.c. membrii Parlamentului European vor prezenta propunerile finale de  modificare a Directivei Calificărilor Profesionale 2005/36/CE.

La începutul procesului de evaluare a Directivei 2005/36/CE şi Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în calitate de membru al FEPI- Federaţia Europeană a organizaţiilor de reglementare şi a autorităţilor competente pentru profesia de asistent medical, alături de organizaţiile de reglementare din Irlanda, Croaţia, Italia, Spania, Franţa,  sprijină strategia de lobby iniţiată de către acesta, pentru a ne asigura că vocea care militează pentru cei 12 ani de educație generală va fi auzită și se vor face modificările necesare pentru toate specializările profesiei de asistent medical pe plan european.

Pe plan naţional, OAMGMAMR a avut intervenţii în susţinerea celor 12 ani de educaţie generală, iar acum a venit momentul în care este necesar să solicităm încă o dată sprijinul forurilor implicate în transmiterea propunerilor noastre comune de modificare a Directivei 36.

Considerăm că în România, viziunea noastră, ca organizație de reglementare, este ascultată şi transmisă cătreParlamementul European, mai ales acum când asistenţii medicali din Europa duc o “luptă” pentru o educaţie la nivel înalt şi pentru îmbunătăţirea serviciilor dedicate pacienţilor.

În opinia OAMGMAMR, modificările în nivelul de cunoştinţe şi responsabilitate ale unui asistent medical modern, combinate cu recunoaşterea unor competenţe avansate, dobândite în învăţământul superior, impun ca profesia de asistent medical să facă în continuare pasul spre cerinţa de nivel minim de educaţie generală de 12 ani.

Aceste lucruri sunt necesare în interesul siguranţei pacientului şi nu pot fi garantate printr-o educaţie cu durata mai mică de 12 ani.

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.