Au fost prezenți la discuții reprezentanți din Franța, Italia, Grecia, Croația, România, Cipru, Ungaria, Spania, UK, Irlanda, Lituania, Olanda, Insulele Faroe.
Întrunirea a fost structurată pe două paliere: discuțiile din prima parte a zilei s-au concentrat pe discutarea unor propuneri de documente elaborate de RCSI în baza parteneriatului RCSI- ENC încheiat în anul 2015. Începând cu ora 14:00, statele interesate s-au reunit la invitația prof. Thomas Kearns, director executiv al Facultății de Asistenți Medicali și recent numit CEO interimar al ICN, pentru a-și exprima punctele de vedere cu referire la propunerea de a dezvolta un Centru de Excelență European privind dezvoltarea profesională continuă (CPD).
Lucrările primei părți a reuniunii au fost deschise de către prof. Mary Jacobs, decanul Facultății de Asistenți Medicali și Moașe a RCSI.
În calitate de vicepreședinte al ENC, domnul Mircea Timofte a susținut cuvântul de bun venit din partea Consiliului European întrucât din considerente medicale, doamna Dragica Simunec, președintele ENC, nu a putut participa la dezbateri.
Președintele OAMGMAMR a transmis mulțumirile Consiliului European pentru activitatea susținută a RCSI de sprijinire a activităților Consiliului și a subliniat nevoia de acțiune unitară în plan european, mai ales luând în considerare evoluțiile recente nefavorabile profesiei de asistent medical, respectiv propunerea de directivă privind efectuarea unui test de proporționalitate aflată în prezent în negociere de către decidenții europeni.
Ordinea de zi a lucrărilor din prima parte a seminarului a cuprins:
Scopul celei de-a doua părți a seminarului a fost acela de a analiza interesul față de propunerea RCSI de cooperare privind înființarea unui Centru European de Excelență pentru Dezvolarea Profesională Continuă, dedicat asistenților medicali.
Propunerea are la bază concluziile și recomandările Raportului referitor la dezvoltarea profesională continuă și educația continuă pentru profesioniștii din domeniul sănătății din UE (Contract nr. 2013 62 02 din 2013).
Obiectivul cooperării ar fi efectuarea unei analize a sistemului actual de CPD din Statele Membre pentru profesia de asistent medical și înființarea unui Centru de Excelență CPD pentru profesia de asistent medical la nivel european. Centrul va susține dezvoltarea și consolidarea sistemelor naționale CPD, schimbul de informații și cercetarea pentru susținerea abordărilor bazate pe dovezi referitoare la CPD, și totodată va reprezinta un sistem de referință și excelență pentru facilitarea recunoașterii internaționale a CPD.
Cei prezenți, inclusiv România, și-au exprimat interesul și susținerea pentru dezvoltarea propunerii urmând ca în funcție de sursele de finanțare identificate să contribuie la dezvoltarea infrastructurii și activității Centrului.