„Congresul Internațional al Asistenților Medicali din 2017 a adus congruență pentru asistenții medicali de pe tot mapamondul, profesioniști care au dorit să ne împărtășească din preocupările lor profesionale. Astfel, au fost înscrise 6000 de abstracte pentru lucrări științifice, fiind selectate doar 2000 pentru prezentare fie în formă de poster, prezentare orală în sesiuni științifice sau în sesiune plenară. Selectarea studiului pe care l-am realizat pentru a fi expus ca poster în cadrul celui mai mare eveniment științific al asistenților medicali a reprezentat pentru mine o recunoaștere internațională a muncii depuse pe parcursul drumului meu de asistent medical.
Sunt fericită, împlinită profesional că sunt asistentă medicală și tocmai acest fapt mă determină să continui studiile de cercetare pentru a găsi soluții problemelor din sistemul național de îngrijire. Cred cu tărie că asistenții medicali sunt forța din primul plan al luptei globale pentru schimbarea în bine a sănătății.
Pe parcursul evenimentului, am cunoscut o LUME de asistenți medicali dornici să-și cunoască partenerii, metodele de lucru, noutățile din practica medicală indiferent de colțul de lume în care își duce lupta pentru a promova sănătatea și a restaura sănătatea pacienților (Thailanda, El Salvador, Spania, Iordania, Liban, China, Canada, Statele Unite, Danemarca, Irlanda, Polonia, Marea Britanie, Cuba etc.).
Onoranta prezență a ASR Prințesa Muna al-Hussein a Regatului Hașemit al Iordaniei, acordarea premiilor pentru activitatea asistenților, toate aceste elemente au creat o atmosferă de basm. Ceremonia de deschidere desfășurată în Palatul Jordi a fost spectaculoasă, defilarea celor 150 de organizații ale asistenților de pe tot mapamondul ne-a arătat ce forță impresionantă, uneori nevăzută, se află în slujba pacienților.
Participarea la Congresul ICN Barcelona 2017 a fost un vis devenit realitate! Nu este scump să visezi, trebuie doar să fim creativi pentru a realiza viitorul!”
Coca Stela Crîșmaru
Asistent medical | UPU Pediatrie | Spitalul Județean De Urgență Botoșani