Proiect SOFT SKILLS | Selecția grupului țintă pentru seriile 5 și 6 | Dosarele de înscriere se vor transmite începând cu data de 22 iulie 2024, ora 8:00
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Viitorul profesiei se scrie anul acesta

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Noiembrie 2011

S-a încheiat prima etapă de evaluare a implementării Directivei 36/2005 privind calificările profesionale. Procesul de evaluare, la care a participat și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România alături de autoritățile competente din statele membre UE se realizează sub egida Unității calificări profesionale din cadrul Directoratului pentru piață internă și servicii al Comisiei Europene.

Prima fază a evaluării a inclus autoritățile competente în profesia de asistent medical și în profesia de moașă din UE. OAMGMAMR a participat la elaborarea chestionarelor, completarea acestora și redactarea Rapoartelor finale către Comisia Europeană.

Aceste activități au fost coordonate de NMC (organizația de reglementare a profesiei de asistent medical din UK) și a Rețeaua europeană a organizațiilor de reglementare în profesia de moașă, din care OAMGMAMR face parte din 2009.

Propunerile OAMGMAMR au vizat modificarea Anexei V privind conținutul educației de bază a asistenților medicali/moașelor, necesitatea cardului profesional european, simplificarea comunicării între autoritățile competente, în vederea facilitării liberei circulații etc.

De asemenea, OAMGMAMR a răspuns întrebărilor adresate direct, tot în scopul evaluării și modificării prevederilor Directivei 36/2005, de Șeful unității calificări profesionale, Jurgen Tiedje.

În luna ianuarie a fost lansată a doua etapă a procesului de evaluare, în care OAMGMAMR este, de asemenea, implicat.

Noua Directivă privind calificările profesionale va intra în vigoare din 2012.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.