Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România va deveni membru al Federaţiei Europene a Organizaţiilor Reglementare în Nursing – FEPI. În această organizaţie sunt acceptate organizaţii naţionale care au rol de reglementare în ţara respectivă în profesia de asistent medical, şi care înregistrează profesioniştii din domeniu.
FEPI are sediul la Brusells şi urmăreşte ca la nivelul Parlamentului European şi al Comisiei Europene reglementările privind profesia în Uniunea Europeană să fie în avantajul asistenţilor medicali, şi mai ales a pacientului.
Unul dintre obiectivele FEPI este să impună standarde comune, competenţe şi reguli de practicare a profesiei similare în toate statele europene, astfel încât pacienţii să beneficieze de îngrijiri de calitate, indiferent de ţara în care locuiesc. De asemenea, acest deziderat ia în considerare şi faptul că profesia de asistent medical este una liberală, care se poate practica în orice stat, iar din acest motiv trebuie să existe o bază comună pentru toţi profesioniştii în exercitarea profesiei.
FEPI colaborează permanent cu CEPLIS, Consiliul European al Profesiilor Liberale, organizaţie agreată de Parlamentul European, în calitate de consultant (www. ceplis.org).
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a solicitat să devină membru al FEPI încă de la sfârşitul anului trecut.
După ce au analizat Legea 307/2004, Statutul OAMMR, activitatea organizaţiei în ultimii doi ani, reprezentanţii FEPI au invitat Ordinul să îşi prezinte realizările în faţa membrilor, la întâlnirea care a avut loc la începutul lunii ianuarie 2006, la Bruselles. În acelaşi timp, şi-au prezentat acitvitatea organizaţii cu rol de reglementare în profesia de asistent medical din Franţa, Grecia, Portugalia, Polonia.
Aspectul apreciat în mod deosebit de membrii FEPI a fost faptul că Ordinul a reuşti ca într-o perioadă relativ scurtă de timp să impună reguli extrem de importante referitoare la exercitarea şi controlul profesiei de asistent medical în România.
De asemenea, a fost apreciat faptul că Ordinul este singurul colaborator al Ministerului Sănătăţii în domenii importante ca cele privind regulile de exercitare a profesiei, organizarea educaţiei medicale continue, organizarea examenelor la nivel naţional, elaborarea metodologiilor pentru aceste examene. Membrii FEPI au calificat drept benefic pentru organizaţie prezenţa reprezentanţilor Ordinului în consiliile de administraţie a unităţilor medicale şi în comisiile de absolvire a şcolilor de specialitate. Calitatea Ordinului de unic organ de jurisdicţie profesională a fost de asemenea, un punct considerat de importanţă majoră pentru organizaţie.
La finalul dezbaterii privind activitatea Ordinului, preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele FEPI, doamna Anne Carrigy a ţinut să menţioneze că lucrează în Irlanda cu un asistent medical din România foarte bine pregătit şi a apreciat la scenă deschisă calitatea profesională şi umană a asistenţilor medicali din România.