Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Candidaţii la grad principal vor primi rezultatele examenului pe loc

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2010

Metodologia de organizare şi defăşurare a examenului de grad principal pentru asistenţi medicali şi moaşe de anul acesta a fost modificată, una dintre cele mai importante noutăţi fiind modalitatea de corectare a lucrărilor. Participanţii la examen vor afla rezultatele imediat după finalizarea concursului. Astfel, la intrarea în sală fiecare candidat va primi un caiet cu 100 de întrebări şi grila de răspuns, în care va bifa varianta corectă a testului grilă. La sfârşitul examenului corectarea grilelor se face pe loc, în prezenţa autorului şi a încă doi candidaţi din sala de concurs, prin suprapunerea grilei cu răspunsurile corecte peste grila completată de candidat. Corectarea lucrărilor nu va necesita mult timp, deoarece va fi repartizat câte un corector la fiecare 20 de candidaţi. Fiecare răspuns corect primeşte un punct, iar pentru a promova examenul candidatul are nevoie de minimum 70 de puncte. Caietele cu întrebări rămân în posesia candidaţilor, care pot depune contestaţie în termen de 24 de ore de la data comunicării rezultatelor.

Pentru sesiunea din 2007 tematica şi bibliografia au fost modificate faţă de anii precedenţi în sensul restrângerii titlurilor şi, de asemenea va fi reînnoită baza de date conţinând întrebările pentru fiecare specialitate din care vor fi extrase cele 100 de subiecte de examen. Tematica şi bibliografia de examen pe specialităţi au fost elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi Federaţia Sanitas din România, şi pot fi consultate pe site-urile http://www.ms.ro/ şi http://www.oamr.ro/.

Înscrierea candidaţilor se face în perioada 24.09-08.10.2007 la sediile Autorităţilor Judeţene de Sănătate Publică, la Biroul Asistenţă Comunitară, Înregistrare şi Evaluare Asistenţi Medicali. În Comisia Centrală pentru gradul principal 2007 preşedintele OAMMR Liliana Iordache va fi vicepreşedinte, iar la nivelul Comisiilor Judeţene, preşedinţii de filiale OAMMR vor fi vicepreşedinţi. De asemenea, în comisiile judeţene vor fi incluşi între 3 şi 5 asistenţi medicali, în funcţie de numărul candidaţilor. Examenul de grad principal 2007 va avea loc pe data de 18 octombrie pentru asistenţi generalişti, şi pe 19 octombrie pentru celelalte specialităţi.

La examen pot participa cei care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: – sunt absolvenţi ai Şcolii Postliceale Sanitare, ai Liceului Sanitar şi care au promovat examenul de echivalare, ai Colegiilor Medicale Universitare, absolvenţi de învăţământ superior care au fost încadraţi conform circularei MS nr.21262/21.05.1990 până la abrogarea acesteia conform Ordinului MS nr.77/12.11.1999 – au o vechime de cinci ani la data de 31.12.2007; la calculul vechimii nu se ia în considerare perioada de concediu pentru îngrijirea copilului până la doi ani
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă: – cerere de înscriere – diplomă de absolvire a Şcolii Postliceale Sanitare, Liceului Sanitar, Colegiului Medical Universitar, Facultăţii de Asistenţă Medicală (fotocopii); candida- tul va prezenta la înscriere şi actele de studii în original, care nu vor fi ataşate la dosar – atestat de echivalare (fotocopie) – certificatul de conformitate în altă specialitate (fotocopie) – adeverinţă de vechime în specialitatea în care a fost încadrat candidatul şi a lucrat conform documentelor de studii menţionate anterior, eliberată de unitatea sanitară în care este încadrat – chitanţă de plată a taxei de înscriere, depusă în contul CNPDSB deschis la Trezoreria sectorului 2 Bucureşti nr. RO72TREZ7025025XXX000266, Cod Cont 5025, cod fiscal 16142125 (cuantumul taxei va fi publi­cat pe site-ul www.ms.ro şi www.oamr.ro)

Standardele de exercitare a profesiei au fost finalizate
Biroul Executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România a finalizat Standardele de exercitare a profesiei de asistent medical. Documentul va fi prezentat Ministrului Sănătăţii, cu propunerea de a fi deveni, prin Ordin de Ministru, document obligatoriu de consultat pentru unităţile medicale în momentul în care elaborează fişa postului pentru asistenţi medicali.
Preşedintele OAMMR, Liliana Iordache spune că documentul urmăreşte trei obiective principale: să permită asistenţilor medicali să îşi desfăşoare activitatea doar în limitele competenţelor date de calificarea pe care o au, să îi degreveze pe asistenţi de o serie de sarcini care nu sunt de competenţa lor şi să le lase mai mult timp la dispoziţie pentru îngrijirea pacienţilor, să îi protejeze pe asistenţii medicali de culpele profesionale cauzate în acest moment, în mare parte, de depăşirea competenţelor profesionale.
Documentul este structurat pe şase capitole: Dispoziţii generale, Cadrul Profesional, Principii de etică şi deontologie, Relaţii ce se stabilesc în exercitarea profesiunii, Perfecţionarea profesională a asistentului medical şi Dispoziţii finale.

Primul Capitol defineşte standardele profesionale ca un ansamblu de norme ce stabilesc nivelul dezirabil şi realizabil de performanţă a îngrijirilor de sănătate acordate de asistentul medical în exercitarea profesiei, iar la articolul 9 introduce un element de noutate pentru asistenţii medicali: Actele medicale şi de îngrijire efectuate de asistenţi medicali vor purta parafa şi semnătura acestora, pentru asumarea răspunderii individuale şi probarea responsabilităţii profesionale. Parafa va conţine numele, prenumele, specialitatea şi gradul profesional al asistentului medical, precum şi numărul de înregistrare din Registrul Unic Naţional. Articolul 10 clarifică situaţia asistenţilor de alte specialităţi decât medicină generală, astfel: Exercitarea profesiunii de asistent medical cu profil clinic şi paraclinic, asistent de farmacie se face în conformitate cu competenţele specifice specialităţii sale, standardele profesionale, fişa postului, prevederile Codului de Etică şi Deontologie şi reglementările legale.
În capitolul al doilea se precizează conţinutul şi caracteristicile cadrului exercitării profesiunii de asistent medical, obiectivele practicii profesiei de asistent medical, pentru realizarea scopului propus, îngrjirile pe care le poate acorda sub prescripţie medicală asistentul medical, manoperele care se efectuează în prezenţa medicului, etc. De asemenea, documentul indică activităţile specifice şi tehnicile, în limita competenţelor, pe care le aplică asistentul medical pentru realizarea obiectivelor, punctând utilizarea procesului de îngrijire centrat pe reacţiile particulare ale fiecărei persoane sau grup de persoane la o modificare reală, posibilă sau potenţială a stării de sănătate. Standardele prevăd în detaliu modalitatea în care asistentul medical întocmeşte fişa de îngrijiri a pacientului şi manoperele care vor fi trecute în fişă.

Capitolul cinci menţionează obligaţiile profesionale ale asistentului medical: Asistentul medical are obligaţia de a-şi îmbunătăţi pregătirea profesională prin participarea la programe de perfecţionare, educaţie profesională continuă, asigurând astfel exercitarea profesiei la standarde profesionale competitive.

La Standardele de exercitare a profesiei de asistent medical care vor fi prezentate de Biroul Executiv al OAMMR Ministrului Sănătăţii vor fi ataşate şi competenţele pentru exercitarea profesiei. Documentul elaborat de Biroul Executiv a fost aprobat şi de Consiliul Naţional OAMMR.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.