Cel de-al 6lea Forum Global pentru Asistenți Medicali Șefi și Moașe Șefe (GCNOMs) a fost organizat sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la Geneva, în perioada 14 -15 mai şi a avut tema “Forța de muncă pentru profesia de asistent medical și moașă și Acoperirea Universală de Sănătate (UHC)”.
Întâlnirea a oferit o oportunitate unică de renînnoire a colaborării între Organizaţia Mondială a Sănătăţii și asistenți medicali șefi și moașele șefe, încurajând implicarea totală a acestora în procesele de luare a deciziilor la nivel regional, atingerea unei acoperiri universale de sănătate şi influenţarea dezvoltării unui management eficient al forței de muncă a asistenților medicali și moașelor.
În cadrul Forumului Global 2014 a fost subliniat rolul esenţial al asistentului medical pentru acoperirea nevoilor de servicii de sănatate pentru populaţie, în special în zonele izolate şi defavorizate.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai ICN, asistenţi medicali şefi şi moaşe şefe din 6 regiuni. Forumul a avut ca invitat de onoare pe Alteța Sa Regală Prințesa Muna Al-Hussein care, în intervenţia avută, a subliniat faptul că acoperirea universală de sănătate nu poate fi realizată fără o forță de muncă bine pregătită și că rolul asistenților medicali și moașelor este fundamental pentru Forța de muncă pentru profesia de asistent medical și moașă și Acoperirea Universală de Sănătate (UHC). Alteța Sa Regală Prințesa Muna Al-Hussein a afirmat că sarcina forumului din acest an este de a dezbate, de a discuta și de a oferi îndrumare în ceea ce privește cele mai bune moduri în care forța de muncă a asistenților medicali și moașelor poate fi pregătită să contribuie la direcțiile politice și să le influențeze, pentru a sprijini acoperirea universală de sănătate, pentru a îmbunătăți calitatea îngrijirilor de sănătate și a extinde accesul la îngrijiri.
Domnul Mircea Timofte, asistent şef, şi-a adus contribuţia în cadrul grupurilor de lucru, în special cu privire la identificarea problemelor ce afectează calitatea pregătirii viitorilor asistenţi medicali si implicit a forţei de muncă.
http://www.emro.who.int/index.html
http://who.int/hrh/events/2014_global_forum/en/