Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), beneficiar al proiectului cu titlul: „Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din școlile postliceale sanitare pentru facilitarea tranziției acestora de la școală la viața activă”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – „Investește în oameni!”
Anunță:
Prelungirea perioadei de selecție a tutorilor cu rol în pregătirea practică a elevilor școlilor sanitare care vor lua parte la sesiunile de training transnaționale, organizate în cadrul proiectului, până la completarea celor 100 de locuri disponibile.
Tutorii, selectați conform metodologiei de selecție a grupului țintă afisată pe site-ul www.oamr.ro, vor participa la două sesiuni de training transnaționale, din care prima organizată în țară și a doua organizată în Spania, cu sprijinul partenerului transnațional „Consejo General de Enfermería, din Spania.
Proiectul este implementat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Federația Sanitas România, Asociația Centrul Român de Initiațive (CRI), Organizația „An Bord Altranais” – Irlanda, Organizația „Consejo General de Enfermería (CGE)” – Spania, Școala Postliceală Sanitară Fundeni, Colegiul de Științe „Grigore Antipa” – Brașov și Grupul Școlar „George Emil Palade” – Constanța, în perioada iulie 2010- iunie 2013.
Pentru informatii suplimentare privind proiectul, contactati OAMGMAMR, la sediul din Str.Ing. Zablovschi, nr. 76, sector 1 Bucureşti, www.oamr.ro, e-mail: oammromania@yahoo.com. Pentru mai multe informatii despre programul de finantare POSDRU, accesati: www.fseromania.ro.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte in oameni! Contract nr. POSDRU / 90/ 2.1 / S / 61519 Titlul proiectului: “Program transnational de imbunatatire a stagiilor de pregatire practica a elevilor din școlile sanitare pentru facilitarea tranzitiei acestora de la școala la viata activa.”