Cursuri de dezvoltare a competentelor antreprenoriale
Organizate în cadrul proiectului „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar” cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013- „Investește în oameni!”
Decembrie 2012
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este partener cu Asociaţia „Centrul Român de Iniţiative”- beneficiarul proiectului, Federatia Sanitas din Romania și Societatea de Analize Feministe ANA, iar în anul III de implementare participă la organizarea şi derularea unor sesiuni de formare, în cadrul activitatii A.3.4. “Furnizarea sesiunilor de formare membrelor retelelor nou formate la nivelul celor 2 regiuni”- cursuri de antreprenoriat.
Regiunile de dezvoltare în care se vor organiza sesiunile de formare vor fi Regiunea Bucuresti- Ilfov și Regiunea Nord Est.
Metodologia de selecţie a participanţilor la cursurile de dezvoltare a competentelor antreprenoriale a fost elaborată în vederea selectării participanţilor din cadrul proiectului „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”, ID POSDRU 97/6.3/S/50247 pentru sesiunile de formare prevăzute în proiect.
În cadrul sesiunilor de formare, participantii- femei angajate în sistemul sanitar, membre în reţeaua profesională- vor beneficia de cursuri de formare profesională de competențe antreprenoriale în cadrul carora își vor dezvolta aptitudinile antreprenoriale, fiind totodată instruite în legatură cu principiile egalităţii de şanse şi de gen și modalitățile de dezvoltare a carierei.
Pentru informații suplimentare privind proiectul contactați:
e-mail: centrulromandeinitiative@gmail.com
Persoana de contact: Nicoleta ABABEI, Expert activităţi instruire şi formare
Site proiect: www.ascri.ro/dezvoltarea-carierei
Metodologie selectie grup tinta_1
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU / 97 / 6.3 / S / 50247 Titlul proiectului: „O șansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”