Organizarea unei conferințe regionale din cadrul campaniei de informare și conștientizare în vederea schimbării atitudinii sociale și stereotipurilor față de grupurile vulnerabile,
desfasurata in cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013” – „Investește în oameni!”
„E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali,
in contextul informatizarii sistemului sanitar”
București, 03.04.2012
In data de 05.04.2012, între orele 9:30 – 16:00, in Focșani (Vrancea), la Hotel Sorste Fashion Center, se va desfășura cea de-a treia conferință regională, la care vor participa angajați din sistemul sanitar din regiunea Sud –Est (respectiv din județele: Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța), activitate desfasurata in cadrul proiectului „E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar”, POSDRU/81/3.2/S/57946, implementat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în parteneriat cu Federaţia SANITAS din România, Asociația “Centrul Român de Inițiative”, An Bord Altranais (Irlanda) şi Consejo General de Enfermeria (Spania).
Conferința face parte dintr-o serie de 8 conferințe organizate la nivel regional, desfasurate in cadrul Campaniei de informare si constientizare in vederea schimbarii atitudinii sociale si stereotipurilor fata de grupurile vulnerabile.
Campania are drept obiectiv eliminarea stereotipurilor fata de grupurile vulnerabile si combaterea discriminarii, atat la locul de munca, intre angajatii din sectorul sanitar, cat si fata de beneficiarii serviciilor furnizate prin sistemul de sanatate.
De asemenea, in cadrul conferintei va fi prezentat Manualul de bune practici pentru combaterea discriminarii in sectorul sanatate, realizat in cadrul proiectului in anul 2011 si care va fi diseminat participantilor.
Pentru informații suplimentare privind organizarea sesiunii de lucru, contactați: Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Sediul de implementare: str. Ceasornicului, nr. 8, sector 1, Bucureşti, Telefon 021/310.08.90, fax: 021/3130966, Web: www.oamr.ro, oammromania@yahoo.com, Persoana de contact: TIBERIU STĂVĂRUȘ – Coordonator campanie informare și conștientizare.
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU 2007-2013, accesați: www.fseromania.ro.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU/81/3.2/S/57946 Titlul proiectului: „E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar”.