Finalizarea cursurilor de calculatoare pentru 4.000 de asistenţi medicali din România
2 iulie 2013
În data de 28 iunie, prin certificarea ultimilor 112 cursanți înscriși la cursurile gratuite de instruire și certificare a compețentelor TIC (operator PC) din judeţul Mehedinti, a fost realizat în totalitate obiectivul de instruire a 4.000 de asistenți medicali din cele 8 regiuni de dezvoltare din România, în cadrul proiectului „E-Nursing: Program de instruire în tehnologia informației a asistenților medicali, în contextul informatizării sistemului sanitar”, POSDRU/81/3.2/S/57946, implementat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Federația SANITAS din România, Asociația “Centrul Român de Inițiative”, Bord Altranais agus Cnáimhseachais na hÉireann – Nursing and Midwifery Board of Ireland (Irlanda) și Consejo General de Enfermeria (Spania).
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013” – „Investește în oameni!”
Toti cei 4.000 de asistenţi medicali au primit un certificat CNCFPA recunoscut la nivel naţional si au fost recompensaţi cu 20 de credite pentru absolvirea cursurilor derulate pe parcursul a 42 de ore, în cadrul programului de Educaţie Medicală Continuă (EMC), cursuri derulate in 32 de judete, in perioada iunie 2011- iunie 2013.
Întreaga Europă trece printr-o perioadă de transformare. Între timp, lumea evoluează rapid, iar provocările pe termen lung (globalizarea, presiunea exercitată asupra resurselor, îmbătrânirea) se intensifică. Întreaga comunitate europeană trebuie să aibe în atenție nevoile din cadrul sistemelor de sănătate, progresul tehnologic, așteptările pacienților. O parte de o importanță fundamentală a soluțiilor la aceste provocări este investiția în resurse umane.
Proiectul pe care îl derulăm a venit în sprijinul angajaților din sistemul medical (asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali de farmacie, opticieni medicali, tehnicieni de aparatură dentală) prin cursurile gratuite pentru acumularea de competențe și aptitudini, pentru a răspunde eficient noilor tendințe și evoluții ale sistemul medical informatizat, asigurând personal calificat acestor tendințe.
Pentru informaţii suplimentare privind proiectul, contactaţi: Ordinul Asistenţilor Medicali Generalisti, Moaşelor si Asistenţilor Medicali din România, Sediul de implementare: str. Ing. Zablovschi, nr. 76, sector 1, Bucureşti, Telefon 021/224.00.55, fax: 021/224.00.75, Web: www.oamr.ro, oammromania@yahoo.com. Persoana de contact: Vergilia Madalina FLOREA – manager de proiect.
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU 2007-2013, accesați: www.fseromania.ro.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013: Investeşte în oameni! Contract nr. POSDRU/81/3.2/S/57946 Titlul proiectului: „E-Nursing: Program de instruire in tehnologia informatiei a asistentilor medicali, in contextul informatizarii sistemului sanitar”.