În data de 17 ianuarie 2025, președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), domnul Mircea Timofte, a participat la întâlnirea comună a medicilor șefi, asistenților șefi și dentiștilor șefi (CMO/CNO/CDO), organizată la Varșovia sub egida Președinției Poloniei la Consiliul Uniunii Europene. La acest eveniment, președintele OAMGMAMR a fost însoțit de șeful Departamentului de Comunicare și Relații Internaționale, doamna Roxana Hainagiu.
Reuniunea s-a concentrat pe abordarea provocărilor cu care se confruntă sistemele de sănătate din Europa, cu accent pe profesiile de asistent medical și de moașă, recrutarea și retenția personalului medical, precum și condițiile de muncă din sectorul sanitar.
Prima intervenție:
În cadrul primului panel, președintele OAMGMAMR a mulțumit Președinției Poloniei pentru continuarea tradiției reuniunilor comune și pentru includerea profesiei de asistent medical și de moașă printre prioritățile agendei discuțiilor.
Domnul Mircea Timofte a evidențiat provocările majore cu care se confruntă profesia, subliniind așteptările legate de cea de-a doua ediție a raportului global privind starea profesiilor de asistent medical și de moașă, raport elaborat sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Au fost prezentate inițiativele României pentru a răspunde acestor provocări, printre care:
De asemenea, președintele a subliniat provocările legate de calitatea educației, în special la nivelul învățământului privat postliceal și a făcut un apel la solidaritate europeană: „Doar împreună putem transforma aceste provocări în oportunități pentru profesioniștii noștri.”
A doua intervenție: Sprijin pentru Planul European de Nursing
În cea de-a doua intervenție dedicată discuțiilor despre Planul European de Nursing 2024-2027, domnul Mircea Timofte a apreciat eforturile comune ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale Comisiei Europene (EC) de a pune profesia de asistent medical în centrul agendei de sănătate europene. Acesta a catalogat inițiativa ca un exemplu de succes ca răspuns la apelul făcut în calitate de președinte ENC, prin memorandumuri succesive pentru întărirea sprijinului acordat profesiilor de asistent medical și de moașă la nivel european.
Președintele OAMGMAMR a evidențiat relația excelentă de colaborare cu OMS, subliniind implicarea României în implementarea unor componente strategice esențiale la nivel național. De asemenea, a apreciat sprijinul constant al Ministerului Sănătății și al ministrului sănătății, Prof. Univ. dr. Alexandru Rafila, în promovarea profesiilor de asistent medical și de moașă și a inițiativelor dezvoltate de organizație.
„România își declară disponibilitatea totală de a contribui activ la definirea și implementarea unui Plan European de Nursing, un document esențial pentru viitorul profesiei,” a declarat domnul Timofte. Președintele OAMGMAMR a menționat, de asemenea, că această inițiativă va avea beneficii nu doar pentru comunitatea europeană ci și dincolo de granițele UE, oferind exemplul Centrului Regional de Dezvoltare pentru Asistenți Medicali și Moașe din cadrul SEEHN, pe care OAMGMAMR îl găzduiește și care poate multiplica rezultatele în regiunea Sud-Est europeană.
Concluzii și angajamente
Participarea președintelui OAMGMAMR la acest eveniment a consolidat rolul organizației în rețeaua europeană de leadership în sănătate și a reafirmat angajamentul României față de promovarea și dezvoltarea profesiilor de asistent medical și de moașă.