Proiect SOFT SKILLS | Selecția grupului țintă pentru seriile 9 și 10
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Proiect SOFT SKILLS | Selecția grupului țintă pentru seriile 9 și 10

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 25 Noiembrie 2024

Dosarele de înscriere se vor transmite începând cu data de 02 decembrie 2024, ora 8:00

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), anunță lansarea selecției grupului țintă din cadrul proiectului ”Dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali prin programe de formare SOFT SKILLS” pentru următoarele serii din anul II:

–  seria 9  – 60 de persoane din categoriile: asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, selectate din județele: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea și Constanța

– seria 10 – 60 de persoane din categoriile: asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, selectate din județele: Alba, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Iași.

Persoanele selectate vor participa la sesiuni de formare în format fizic pe următoarele teme: comunicarea interpersonală și comunicarea cu pacienții, lucrul în echipă, well-being, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali prin programe de formare SOFT SKILLS.”

Locația de desfășurare a cursurilor este  SINAIA.

Cursurile se vor desfășura în următoarele perioade:

Seria 9:

Lucrul in echipa            15.01-18.01.2025

Comunicare                    22.01-25.01.2025

Well-being                       29.01-01.02.2025

Seria 10:

Well-being                      05.02-08.02.2025

Comunicare                    12.02-15.02.2025

Lucrul in echipa            19.02-22.02.2025

Selecția persoanelor care vor participa la activitățile proiectului în seriile 9 și 10 se va realiza în perioada 02 decembrie  – 13 decembrie 2024, conform Anexei 3 din metodologia de selectie postată pe site-ul OAMGMAMR (www.oamr.ro).

Dosarele de înscriere se vor transmite exclusiv online, începând cu data de 02 decembrie 2024, ora 08.00 și până la data de 13 decembrie 2024, ora 24.00, la adresa de e-mail: softskillsproiect@gmail.com.

Ocuparea locurilor se va face în ordinea primirii dosarelor (data/ora/minut), până la ocuparea tuturor locurilor disponibile.

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

  • Formularul de înregistrare a grupului țintă – completat corect și semnat (scanat)  – Anexa 1 la Metodologie;
  • Declarația pe propria răspundere privind disponibilitatea participării la activitatea din proiect – semnată și datată (scanat) – Anexa 2 la Metodologie;
  • Adeverință de la locul de muncă (care să ateste faptul că persoana este angajată ca asistent medical/moașă);
  • Diplome de studii, inclusiv specializări și studii postuniversitare (scanat)
  • C.I valabil (scanat).

Lista persoanelor selectate în grupul țintă va fi postată pe site-ul OAMGMAMR, www.oamr.ro, în data de 19 decembrie 2024.

Notă: Adresa de email softskillsproiect@gmail.com este destinată exclusiv depunerii dosarelor de înscriere în grupul țintă al proiectului ”Dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali prin programe de formare SOFT SKILLS.”

Pentru orice orice alte informații sau corespondență cu membrii echipei de proiect vă rugăm să utilizați adresa de email: secretariat@oamr.ro.

Persoanele care au participat deja la cursurile organizate în cadrul acestui proiect, în anul 2024, nu vor putea participa la cursurile oganizate in anul II de implementare.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.