A III-a ediţie a Conferinţei internaţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România de anul acesta a adus la Neptun, la sfârşitul lunii mai, pe lângă cei peste 130 de asistenţi medicali, moaşe şi invitaţi români şi reprezentanţi ai profesiei din Marea Britanie, Ungaria, Scoţia, Germania, Olanda, Estonia şi Malta.
Conferinţa cu tema Împreună pentru sănătatea comunităţii a fost organizată pe două secţiuni, una destinată temelor de prevenţie iar cealaltă îngrjirilor la domiciliu. Evenimentul organizat de Filiala Constanţa a fost mai mult decât o vizionare de prezentări.
Gazdele şi moderatorii sesiunilor au reuşit să pună în scenă dezbateri reale: participanţii au cerut detalii, au adresat întrebări, s-au contrazis uneori, au fost sau nu de acord cu unele concluzii, iar în final fiecare asistent medical şi invitat din sală a fost participant la conferinţă, şi nu simplu ascultător.
Conferinţa internaţională a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a fost un exerciţiu benefic de dezbatere deschisă, schimb de experienţe şi acumulare a unor informaţii care pot fi cu adevărat utile participanţilor, iar mulţi dintre cei prezenţi şi-au anunţat deja intenţia de a participa şi la a IV-a ediţie a Conferinţei.