Participarea la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Copenhaga, Danemarca, 29-31 octombrie 2024
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

O nouă inițiativă de dezvoltare profesională pentru asistenții medicali și moașele din România: OAMGMAMR lansează un proiect amplu de formare în soft skills

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 01 Februarie 2024

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) anunță lansarea proiectului “Dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale asistenților medicali și moașelor prin programe de formare soft skills”, inițiativă ce vizează dezvoltarea abilităților asistenților medicali și moașelor din întreaga țară.

Obiectivul general al acestui proiect constă în consolidarea rolului cheie al asistenților medicali și moașelor în furnizarea de îngrijiri medicale de calitate, prin desfășurarea de cursuri care urmăresc dezvoltarea abilităților de comunicare, lucrul în echipă și well-being.

Grupul țintă al proiectului este format din 960 de asistenți medicali și moașe, selectați din toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale țării. Cursurile vor fi gratuite și creditate EMC, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a profesioniștilor din domeniul sănătății. În luna martie a.c, OAMGMAMR va publica pe website-ul www.oamr.ro detalii despre procesul de înscriere și selecție.

Proiectul este construit în continuarea programului de leadership în îngrijiri medicale pentru directori de îngrijiri și asistenți șefi, finalizat în 2023, în cadrul căruia atelierele regionale și sesiunile online au fost marcate de o participare activă și un interes semnificativ din partea asistenților medicali. Aceștia au manifestat un interes deosebit pentru dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă, colaborare în echipă, precum și gestionare și reziliență psiho-emoțională. Opțiunile lor au evidențiat importanța recunoscută a acestor competențe în îmbunătățirea calității asistenței medicale și a relației cu pacienții, reflectând astfel nevoia actuală de adaptare și evoluție în domeniul medical, și au stat la baza noului proiect, care va demara astăzi, 1 februarie 2024.

OAMGMAMR își asumă responsabilitatea de a fi un catalizator în evoluția profesională a acestor specialiști, investind într-o educație medicală continuă de înaltă calitate. Prin implementarea acestui proiect, organizația reafirmă angajamentul său ferm față de îmbunătățirea constantă a competențelor asistenților medicali, contribuind astfel la creșterea standardelor în domeniul asistenței medicale din România.

Pentru informații suplimentare despre proiect, vă rugăm să contactați:

Manager proiect: Alexandra Popa

E-mail: secretariat@oamr.ro

Telefon: 021/224.00.55

Website: www.oamr.ro

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.