Cuvintele nu pot exprima îndeajuns ceea ce simt în fața unui moment atât de special. În ultimii peste 20 de ani, organizația noastră a urmărit să răspundă tuturor provocărilor. Drumul nu a fost ușor dar în aceste clipe, dacă ar fi să aleg din nou, aș alege același drum care ne-a adus atâtea satisfacții. Alături de colegii mei, sunt mândru de evoluția și impactul adus profesiilor de asistent medical și de moașă.
Stau în fața dumneavoastră onorat și recunoscător pentru imaginea ce se desfășoară în fața mea. O imagine care întruchipează mai bine decât orice narativ cei peste 20 de ani de activitate, de muncă și eforturi pentru clădirea respectului pentru profesiile de asistent medical și moașă.
Nimic din toate acestea însă nu ar fi fost posibile fără dumneavoastră, fără fiecare din cei prezenți astăzi aici și fără mulți alții care nu au putut fi alături de noi în această sală. Timp de mai bine de 20 de ani, parteneri instituționali, până la cel mai înalt nivel, personalități excepționale și prieteni extraordinari ne-au fost alături și ne-au sprijinit, pe cât s-a putut, să devenim un partener de încredere pentru sistemul românesc de sănătate.
Din 2001 și până în prezent, oameni deosebiți dintre membrii noștri, s-au dedicat misiunii Ordinului alcătuind o echipă puternică a unui Consiliu Național, orientat către găsirea celor mai bune reglementări pentru a crește calitatea pregătirii dumneavoastră și implicit a îngrijirii.
Și în toată această perioadă, remarcabili ambasadori ai profesiei, parteneri instituționali de anvergură din Europa și din lume și-au deschis porțile pentru împărtășirea din practicile și cunoștințele lor.
De mai bine de 20 de ani, suntem alături de dumneavoastră dragi colegi- asistenți medicali și moașe, în căutarea celor mai bune soluții pentru o practică a excelenței în profesie.
Privind în trecut, am făcut pași importanți, dar cred că această aniversare este doar un moment din multe care vor urma către noi direcții de dezvoltare și îmi doresc să acționăm cu cel puțin aceeași ambiție și determinare în fața provocărilor care vor veni.
Iar dacă recunoștința este fundamentul unei vieți ghidate de valori și principii, permiteți-mi să închei cu un singur cuvânt care sper să transmită tuturor întreaga mea gratitudine, respect și considerație:
Mulțumesc! Vă mulțumesc tuturor!