Începând cu data de 20.05.2020 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România a lansat 20 de noi cursuri pe platforma națională de cursuri online. Acestea sunt disponibile gratuit pentru toți membrii organizației și întreg portofoliul de cursuri online poate fi accesat la adresa http://emc.oamr.ro.
Prin Hotărârea nr. 30 din data de 21.11.2019, Consiliului Național reglementat modul de organizare și desfășurare a cursurilor de educație medicală continuă organizate de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, stabilind astfel principiile fundamentale ale acestora: gratuitatea, incluziunea, abordarea interactivă în ceea ce privește accesul și nivelul calității serviciilor educaționale oferite.
Interfața facilă de acces și utilizare a platformei de cursuri de către utilizatori, asigurarea suportului tehnic permanent și diversitatea temelor cursurilor au fost în centrul preocupărilor organizației noastre și în conceptul de funcționare al platformei naționale de cursuri, OAMGMAMR respectându-și astfel angajamentul de a facilita și sprijini procesul de instruire și pregătire profesională a asistenților medicali și moașelor, punând la dispoziția acestora mijloace digitale moderne, gratuite și care respectă exigențele de instruire existente la nivelul Uniunii Europene cu privire la educația medicală continuă a corpului profesional al asistenților medicali și moașelor din România.